Lupu acuză PLDM că nu participă la negocieri pentru o majoritate pro-europeană

Liderul democrat, Marian Lupu, a venit cu o reacţie cu referire la alianţa PSRM-PLDM pentru modificarea Constituţiei.

Democratul a spus că “acum înţelege motivul pentru care liberal-democraţii nu găseau timp să participe la negocierile pentru o nouă alianţă proeuropeană”.

“Acum înţeleg de ce colegii noştri de la PLDM nu găseau timp să vină să participe la negocierile la care au fost invitaţi. Au preferat să găsească timp să stea la ceaiuri şi să adune semnături împreună cu socialiştii. Pentru negocieri în vederea formării unei majorităţi parlamentare proeuropene şi a unui guvern proeuropean nu s-a găsit timp. Iată că pentru acţiuni comune cu socialiştii timp s-a găsit şi a fost unul berechet”, a spus Lupu.

“Noi invitaţia o vom face către toţi cei care cu adevărat sprijină continuarea parcursului european al Republicii Moldova. Iar domnul Streleţ, aşa ca o remarcă din partea mea fiindcă am urmărit anumite declaraţii făcute duminică, nu-mi par declaraţii a unui politician, nu par serioase. Par mai degrabă a unui copil bosumflat care şi-a pierdut jucăria”, a adăugat acesta.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare