Direcţia Naţională Anticorupţie anunţă că în această cauză sunt urmăriţi penal Sorin Mihai Popa, director general adjunct al unei bănci la data faptelor, pentru abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, şi Elena Gabriela Udrea, secretar executiv al unui partid, la data faptelor, în prezent deputat, pentru complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

„În perioada 2007- 2010, Sorin Mihai Popa şi-a îndeplinit cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, prin aceea că a acordat clientului Udrea Elena Gabriela o serie de derogări care au condus la prejudicierea băncii”, se arată în comunicatul DNA.

Elena Udrea este acuzată că a solicitat directorului Sorin Popa acordarea unui credit în valoare de 3.280.000 de euro, în regim Private Banking, fără să fi urmat procedura obişnuită a negocierii condiţiilor de finanţare cu persoanele aflate în subordinea directorului.

Precizăm că dosarul privind creditul contractat de la BRD este al patrulea al Elenei Udrea instrumentat de procurorii DNA, după „Microsoft”, „Gala Bute” şi „Hidroelectrica”, în acesta din urmă fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind pus sub urmărire vineri.