Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maria Ciobanu despre declarațiile făcute…

Maria Ciobanu despre declarațiile făcute de Lupu și Ghimpu

Maria Ciobanu, deputat liberal-democrat, susține că partenerii de alianță PL și PDM nu sunt coninteresați de reforme și schimbare.

„Nu se dorește de către PL și PDM nicio schimbare, nicio reformă, niciun corupt demis, dacă el este înscăunat de PDM sau PL. Își doresc un prim-ministru care să execute în continuare comanda liderilor din încă așa-zisa AIE-3. Dacă nu vorbea Marian Lupu despre șantaj, atunci era să tac, așa însă pot să spun cu mâna pe inimă că scenariul este deja ticluit de Plahotniuc. Joi îl vor pune în aplicare. Am pierdut trei ore în zadar. Ei nu au nici în clin, nici în mânecă cu revendicările Platformei civice DA. Mai mult ca atât! Ne impută faptul că, cică, noi, PLDM, am născut-o, deci noi și s-o omorâm. Despre bufonul Usatâi nu doresc să vorbească. De ce? Este opera Păpușarului.
Penalii din instituțiile de stat sunt exact la locul lor, rudele PDM și ale PL merită să ocupe cele mai importante funcții în stat, fiindcă ei sunt la putere. PL și PDM sunt o singură voce. Liderul PL s-a arătat deranjat de faptul că eu particip la discuții…

De ce Ghimpu nu va vota demisia Guvernului Streleț înțelege și un preșcolar. Pierde și ultimii alegători fideli care i-au mai rămas și care astăzi stau în Piața Marii Adunări Naționale…

M-a șocat faptul că nu s-a arătat niciunul îngrijorat de ceea ce se poate întâmpla acum, în prag de iarnă, cu cetățeanul simplu, care așteaptă stabilitate, pensii și salarii”, a scris pe o rețea de socializare deputata, referindu-se la declarațiile făcute de liderii PL și PDM la ședința Consiliului AIE 3, din 24 octombrie, curent.