În opinia sa, acţiunile ce au urmat, şi anume cererea premierului liberal-democrat Valeriu Streleţ de demitere a directorului CNA, scoaterea CNA-ului din subordinea guvernului votată de deputaţi şi înregistrarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului fac parte dintr-o răfuială politică. „Încă o dată se repetă ceea ce am mai cunoscut în 2013, când lupta asta între clanuri mafiote a prefăcut într-un circ tot ce se numeşte instituţiile politice din Republica Moldova. Iar evenimentele politice, trebuie privite doar prin prisma acestei lupte. Să sperăm că nu va cădea guvernul, fiindcă raţional vorbind, guvernul nu are de ce să cadă, este proaspăt instalat. Cred că vor exista suficiente presiuni, inclusiv din exterior, pentru ca guvernul să-şi continue activitatea, cel puţin până în primăvară când va trebui reales preşedintele ţării. Dar aceleaşi presiuni din exterior pot face ca guvernul să cadă în orice zi”, a subliniat Vovc.

Vitalie Vovc susţine, de asemenea, că acţiunile organelor de drept din ultima săptămână au confirmat o dată în plus suspiciunile că justiţia ar fi controlată politic.

„Asistăm la o farsă enormă în care justiţia este instrumentalizată, ori o justiţie într-un stat normal constituit nu poate fi selectivă. Dacă luptăm cu corupţia, trebuie să luptăm cu corupţia, nu să utilizăm organele statului într-o luptă de clanuri. Până la urmă, nici nu mă bucură arestarea lui Filat dintr-un simplu motiv. Din câte am citit eu şi am înţeles arestarea s-a efectuat cu o mulţime de încălcări procedurale. Chiar dacă justiţia din Republica Moldova îl acuză până la sfârşit pe Filat, orice avocat care atacă dosarul respectiv şi decizia respectivă într-un tribunal internaţional, tribunalul acesta îi va da dreptate”, a afirmat Vovc.

În pofida tensiunilor dintre partidele de la guvernare, jurnalistul Vitalie Călugăreanu este de părere că alianţa va funcţiona în continuare, cel puţin până când preşedintele Timofti îşi încheie mandatul.

Între timp, susţine el, este posibilă o reconfigurare de forţe pe scena politică şi chiar apariţia unei alternative politice. „Va exista o perioadă de frământări puternice care s-ar putea să dureze chiar şi jumătate de an, timp în care va apare o alternativă, sau câteva pe dreapta, pro europene. Între timp s-ar putea ca partidul democrat, prin instrumentele pe care le gestionează, mă refer aici la Procuratură şi la Centrul Naţional Anticorupţie să anihileze întru totul acest partid al fostului premier Vlad Filat. S-ar putea să apară şi alte persoane care să figureze în dosarele de corupţie pe care le investighează Centrul Naţional Anticorupţie”, a declarat jurnalistul.

Acesta consideră că orice persoană care urmăreşte atent ce se întâmplă în Republica Moldova în ultimele luni, mai ales în ultimele zile, şi-a dat foarte bine seama că în Republica Moldova funcţionează o justiţie selectivă.

„Dincolo de faptul că da, Vlad Filat ar putea să aibă păcatele lui penale, dar asta nu înseamnă că şi alţi reprezentanţi ai altor formaţiuni politice nu sunt la fel cu pete negre. Acum ar fi de datoria justiţiei să ne demonstreze cine şi ce vină are în toată afacerea secolului sau jaful secolului. Teamă mi-e că nu vom ajunge să vedem alte persoane condamnate decât persoane care vin să încurce Partidului Democrat şi oligarhului Vlad Plahotniuc”, a concis Călugăreanu.