Villar, în calitate de prim vicepreşedinte al UEFA, va ocupa această funcţie în locul francezului Michel Platini, preşedintele forului european, care este suspendat provizoriu de FIFA timp de 90 de zile, după ce a fost acuzat că ar fi primit în mod necuvenit o remuneraţie de 2 milioane franci elveţieni din partea lui Joseph Blatter, preşedintele FIFA, suspendat la rândul său pe aceeaşi perioadă.

Preşedintele interimar al FIFA, camerunezul Issa Hayatou, şi-a asumat începând de marţi funcţia, de asemenea provizorie, de preşedinte al Comitetului de Urgenţă, în care Villar a fost desemnat reprezentat al UEFA, iar egipteanul Hany Abo Ria al Confederaţiei africane (CAF).

Ţinând cont de numărul mare de partide din preliminariile CM 2018 - 851 în total - Comitetul Executiv a decis, totodată, crearea unei comisii specifice şi alteia de urgenţă pentru faza calificărilor, care vor fi prezidate de şeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa din Bahrein, precizează EFE.

Executivul FIFA a ratificat, de asemenea, decizia Comitetului de Urgenţă de a crea o comisiei de normalizare pentru Federaţia din Thailanda, care include o revizuire a codului electoral şi alegerea unui nou comitet executiv înaintea datei de 15 februarie.

Viitoarea reuniune a Comitetului Executiv al FIFA va avea loc în zilele de 2 şi 3 decembrie, la Zurich.