Un fost președinte de raion de la PLDM – reținut de CNA

Fostul președinte al raionului Sângerei, în prezent consilier raional, a fost astăzi reținut pentru 72 de ore, anunță printr-un comunicat de presă Centrul Național Anticorupție. Conform informației difuzate, în privinţa ex-președintelui de raion, dar şi altor funcţionari a fost deschis un dosar penal. Acesta se află în custodia CNA, fiind cercetat penal pentru corupere pasivă şi abuz în serviciu.

CNA nu indică numele ex-președintelui raionului Sângerei, care a fost reținut, dar în perioada 2011-2015 raionul Sângeri a fost condus de Gheorghe Meaun, care era și șeful Organizației Teritoriale a PLDM din Sângerei. Pe parcursul ultimelor patru ani acesta a fost implicat în mai mult scandaluri, care au apărut inclusiv și în presă. În 2013, se scria că pe bani publici pentru fostul președinte de raion a fost procurată o mașină de serviciu, care valora aproape 400 de mii de lei. În primăvară anului 2015, în cadrul campaniei electorale,Iurie Leancă a acuzat administrația raionului Sângerei, în special reprezentanții PLDM, că „îi pune bețe în roate” la organizarea unor întâlniri cu alegătorii.

Iată principalele fapte de corupție pentru care este incriminat Gheorghe Meaun:

Fostul președinte este bănuit de corupere pasivă şi abuz de serviciu pe motiv că ar fi extorcat de la reprezentantul unei firme prestatoare de servicii IT un laptop.

Potrivit denunţătorului, în perioada în care bănuitul ocupa funcţia de preşedinte al raionului, firma sa a participat la licitaţia prin care a obţinut dreptul de a asigura servicii de deservire şi întreţinere a tehnicii de calcul a Consiliului raional. Însă pentru a fi desemnată câştigătoare, preşedintele ar fi pretins de la el administratorul firmei un laptop în calitate de recompensă şi i-ar fi promis protecţie în relaţiile cu Consiliul şi cu alte autorităţi locale.

În aceeaşi perioadă, 2014-2015, folosindu-se de situaţia de serviciu, funcţionarul ar fi dobândit bunuri ce nu i se cuvin, provenite din ajutoare medicale donate de Asociaţia Medical Creştină Lukas Spital din Sibiu, România. Ofiţerii de urmărire penală au stabilit că bunurile, în valoare de 500 000 de lei, au fost comercializate prin intermediul unor persoane fizice şi juridice, fapt ce a cauzat un prejudiciu în proporţii deosebit de mari administraţiei publice locale.

Într-un alt episod, ex-preşedintele este bănuit că, în complicitate cu şefii altor instituţii publice, între care şeful fiscului din Sângerei, şeful OCT şi primarul Primăriei Sângereii Noi, ar fi înstrăinat 21 de terenuri, bunuri publice, unor persoane afiliate.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 5 la 10 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Urmărea penală este condusă de Procuratura Anticorupţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.