Vineri, în mass media au apărut înscrisuri din care se vede clar cât costă „întreţinerea” unui analist în slujba unui partid – 384 787 lei. Contra acestei sume, o anumită perioadă, acest „analist” a spus neadevăruri şi, culmea, le-a găsit şi argumentare - chipurile ar fi produs judecăţi de valoare, care ar ajuta telespectatorii să înţeleagă mai bine fenomenele politico-sociale care zdruncină societatea. În realitate, pretinsul „analist” a fost plătit ca, prin abuz de încredere, să pătrundă în mintea privitorilor şi să implanteze acolo, prin minciună, anumite stări, emoţii ce ar genera reacţii sociale în favoarea partidului care l-a plătit. Mercenar! Numai că nu e nici pe departe vorba de un singur „analist” plătit. Sunt mulţi. Foarte mulţi astfel de mercenari. Şi ei lucrează pentru partide diferite – lustruiesc partide şi grupări diferite, de regulă, rivale. Din cauza rivalităţii pe care sunt nevoiţi să o afişeze, ca să-şi justifice banii primiţi „analiştii”- mercenari, uneori se ajunge la conflicte. Exact ca la luptele de câini – se bat până la sânge, iar stăpânii se uită şi râd.

Plătim „analişti”. Ce-i murdar în asta?”

„Analistul” plătit cu 384 787 lei deservea PLDM, iar în hârtia contabilă apărută pe Internet (şi care este probă la un dosar) apar şi denumiri de instituţii media sponsorizate de acelaşi partid. Dar se pare că nu PLDM este lider la capitolul subordonării mass media. La 17 octombrie, „ziarulnational.md” a reprodus o declaraţie a liderului PD, Marian Lupu, în care acesta a recunoscut că PD „are suficienţi analişti” care apar la TV „şi comentează diferite chestiuni”. Şi se întreabă: „Ce este murdar în asta? Toţi au analişti!”. De fapt, despre imperiul mediatic dăunător al acestui partid s-a scris nu o dată. Asta nu-i deranjează nici pe finanţatori şi, din câte se pare, nici pe jurnaliştii care îi slujesc şi care nu conştientizează cât de nocivi sunt. Ori, în momentul în care sursa care informează (sau jurnalistul) este viciată, trebuie să te gândeşti că ţara în care trăieşti are probleme mari.

Din schemă fac parte, însă, şi alţi „trubaduri” cu mimici expresive ale feţei. Rolul acestora este de a le ridica mingea la fileu mercenarilor supranumiţi „analişti politici”. De regulă, aceştia sunt angajaţi în diferite redacţii pe post de jurnalişti, editori, producători sau moderatori de emisiuni. Mai nou, liderii partidelor obişnuiesc să-şi angajeze câte un purtător de borsetă care îi sincronizează pe analişti cu jurnaliştii aserviţi. Le dictează care şi la ce televiziune să meargă, cine şi ce mesaj să lanseze sau să promoveze şi cât de agresiv sau temperat să o facă. Prin acest mecanism, stăpânii deseori îşi lansează reciproc mesaje, se şantajează, se pun la punct unul pe altul. Unii din această schemă cred sincer că ceea ce fac ei se numeşte jurnalism.

Periodic, moderatorilor sau producătorilor de talk-show-uri politice de la noi li se înmânează liste cu „analişti” care trebuie să fie invitaţi pe la emisiuni (ca să-şi justifice banii primiţi) şi liste cu persoane publice care nu trebuie să apară în niciun caz în emisie. Listele diferă în funcţie de postul de televiziune şi partidul deservit.
 
Găinarii” şi „păduchii” au rolul lor

Mai este o categorie (dar nu ultima) de lustragii care ciugulesc din puşculiţa partidelor – bloggerii aserviţi. La partid aceştia sunt numiţi „găinari”. Prin intermediul acestora se manipulează on-line. Misiunea lor este să răspândească bârfe, să creeze aşteptări, agiotaj pe online. Uneori li se livrează nişte documente ca să le publice pe blogurile lor ca şi cum dobândirea acestora ar fi rodul muncii lor. „Întreţinerea” bloggerilor nu costă mult. Unii se mulţumesc cu o tabletă, alţii cu un telefon, cu o bursă în străinătate sau cu o foaie de odihnă la mare. Alţii în genere prestează gratis şi speră că în curând vor fi observaţi şi li se va arunca şi lor un plic. Aşadar, una dintre ameninţările majore ale breslei jurnalistice din Moldova este că orice individ cu foamea-n gât este gata să accepte orice mizerie. Nici vorbă de principii.

A patra categorie sunt porecliţi „păduchi” – pentru că sunt mulţi. De regulă, sunt membrii organizaţiilor de tineret ale partidelor. Rolul lor este să nege tot ce apare de rău despre partid pe Internet. Aceştia se infiltrează în listele de prieteni ale persoanelor publice pe reţelele de socializare, urmăresc şi raportează postările şi, atunci când este vizat partidul, reacţionează, îl apără. Reacţiile lor sunt de cele mai multe ori dure şi butucănoase. Ei vor ca despre isprava lor să audă, dacă se poate, liderii partidului, pentru că de asta depinde mărimea onorariului şi, poate, avansarea pe scara ierarhică –
de la „păduche” la „găinar”.

În situaţii critice, pentru a transmite un mesaj puternic, cu impact şi cu efect imediat, partidele apelează la aşa-numiţii „analişti-VIP”. Aceştia sunt supranumiţi „analişti politici internaţionali” şi pot fi atât din SUA, Rusia sau România. Unii, compromişi prin alte părţi, au fost „importaţi” în Moldova cu boarfe cu tot. Au fost spălaţi, fardaţi şi puşi în faţa camerelor. Mesajele pe care le lansează aceştia sunt pentru manipularea elitelor. La cei rămaşi afară, se apelează rar nu din cauza costurilor (deşi este şi acesta un element), ci pentru a nu le eroda imaginea implicându-i în dezbateri pe subiecte mărunte, de rutină. Din această cauză e destul de greu (dacă nu urmăreşti atent mutările politice) să-i separi de cei „de afară” care abordează în mod firesc realităţile din Moldova.

Instrumente” nocive

După această clasificare a celor care poluează spaţiul mediatic şi intoxică opinia publică, va fi mai uşor de înţeles de ce instituţiile media de la noi se comportă ciudat. În facultate, la Jurnalistică, pe lângă îndemânarea de a avea mereu mintea deschisă ni s-a implantat mitul că bunul simţ are audienţă. O fi având, dar nu în Moldova şi nu în epoca oligarhiei. Cum faci ca instituţiile veritabile de presă, cu bun simţ, să nu aibă audienţă? Cum să le furi telespectatorii pe care să-i zăpăceşti cu produse mediatice manipulatorii? Simplu. Le împiedici să se extindă (cu ajutorul controlului ocult exercitat asupra CCA) şi le sugrumi economic - asmuţi organele de control (pe care le controlezi) contra agenţilor economici care plasează acolo publicitate. Şi gata, le-ai paralizat! Cu alte cuvinte, parafrazându-l pe fostul şef al Colegiului Disciplinar al CSM, Nicolae Roşca, banda care a capturat Moldova şi-a mascat membrii săi, îmbrăcându-i în haine de procuror, lucrător CNA, SIS, pe unii i-a trimis în misiune la CCA, la Televiziunea Publică, pentru ca totul să fie sub control, pentru ca nici o „roată dinţată” din mecanismul oligarhic să nu iasă din funcţiune în timpul lucrului.

Soluţii

Jurnalismul şi mass media în general în Moldova au fost uzurpate. Populaţia este alimentată aproape exclusiv cu informaţie alterată, iar jurnaliştii care au rămas fideli principiilor fie lucrează „pentru export” (în cel mai bun caz), fie s-au reprofilat, fie trăiesc în sărăcie. O soluţie ar exista. Problema e că în Moldova, jurnalist poate fi oricine care are o legitimaţie pe care scrie „presa”. La noi legitimaţia pe care scrie „presa” nu este emisă de o autoritate - nu mă refer la o instituţie care să aparţină de stat. Doamne fereşte! În Germania, de exemplu, legitimaţia de jurnalist este eliberată de un sindicat al jurnaliştilor. Şi tot acest sindicat are dreptul să i-o retragă în cazul în care a renunţat la libertatea sa profesională. Noi nu avem acest sindicat. De fapt îl avem. Şi nu unul. Dar nu la instituţii formale mă refer aici. Aşa ajung toţi neaveniţii să pozeze drept jurnalişti.

Câţi dintre cei care practică astăzi jurnalismul pot afirma, fără să-i mustre conştiinţa, că şi-au exercitat onest misiunea de informare corectă, că încearcă să îşi facă meseria corect? Câţi dintre colegii noştri sunt gata să apară în faţa unui sindicat al jurnaliştilor şi să-şi argumenteze trecutul fără să roşească, pentru a primi legitimaţia de presă? Foarte puţini. Puţini au înţeles că banii nu ţin loc de principii.

În ceea ce priveşte instituţiile media, adevărat – presa nu poate exista fără bani. Dar problema apare atunci când cel care dă bani foloseşte presa în interes personal. Culmea, nici nu recunoaşte că respectiva instituţie media îi aparţine, pentru a nu-i afecta credibilitatea, pentru a o putea exploata în continuare ca instrument de manipulare. Vrea ca lumea să o perceapă ca instituţie independentă.

Există şi în cazul instituţiilor media o soluţie: patronatul de presă să-şi asume principiile care stau la baza jurnalismului autentic. Abia atunci vom putea spune că avem business de presă onest, că şi în Moldova presa este o afacere, că audienţa aduce publicitate, bani. Dar business-ul nu poate, nu are voie să elimine etica jurnalistică. Atunci când patronatul se identifică cu politicul şi ajunge să dicteze conform intereselor grupului respectiv de persoane, avem de-a face cu uzurparea jurnalismului.

Articol semnat de Vitalie Călugăreanu