Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.10.2015

Primul eveniment al Campaniei ”Zilele businessului regional” s-a desfășurat la Soroca

Primul eveniment al Campaniei ”Zilele businessului regional” s-a desfășurat la Soroca

Peste 50 de antreprenori și reprezentanți ai autorităților publice locale din raioanele Soroca, Edineț, Dondușeni, Briceni și Ocnița, experți din cadrul proiectelor externe și ai instituțiilor financiare au participat la primul eveniment al Campaniei ”Zilele businessului regional”, organizat, astăzi, de Ministerul Economiei și ODIMM în incinta Incubatorului de Afaceri din or. Soroca.
 
Agenda evenimentului a inclus prezentări ale specialiștilor Ministerului și experților despre noile programe și oprtunități de finanțare ale afacerii, implementarea standardelor de calitate și a noilor tehnologii, elemente importante pentru creșterea competitivității și asigurarea unei poziții  pe piața internă și externă.
 
În deschiderea evenimentului, Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephane Bride, a accentuat necesitatea menținerii unui dialog permanent dintre instituțiile guvernamentale cu mediul de afaceri pentru a adapta politicile economice la necesitățile acestuia și a veni cu măsuri de ameliorare.
 
”Cred că una dintre măsurile pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii ar fi îmbunătăţirea comunicării dintre mediul de afaceri şi Ministerul Economiei. De aceea, în cadrul evenimentului, am inclus o sesiune de dezbateri pe marginea problemelor și a constrângerilor cu care se confruntă antreprenorii. La finele acestei campanii le vom analiza și vom veni cu un set de măsuri probusiness”, a spus Stephane Bride.
 
Totodată, Ministrul Economiei a încurajat antreprenorii să-și dezvolte afacerile, în pofida dificultăților prin care trece țara noastră. ”Am venit să vă spunem să aveți încredere că lucrurile se vor schimba în bine, să vă încurajăm și să vă întindem o mână de ajutor, deoarece cred că întreprinderile mici și mijlocii au potențial de dezvoltare și pot contribui la relansarea economică a Moldovei. Este greu, însă nu imposibil”, a afirmat Stephane Bride.
 
La rândul său, Iulia Iabanji, directorul ODIMM, a vorbit despre instrumentele de dezvoltare a afacerii puse la dispoziție de ODIMM, trecând în revistă câteva istorii de succes ale antreprenorilor, care au beneficiat de asistență în cadrul programelor de suport gestionate de această instituție.
 
Printre constrângerile enunțate de antreprenorii prezenți la eveniment au vizat controalele instituțiilor reglementatoare, accesul la finațare, procedura complicată de lichidare a afacerii ș.a. Totodată aceștia au expus câteva propuneri referitor la accesul la finanțare, printre care extinderea vârstei de accesare a programului PNAET până la 35 de ani conform legislației europene, acordarea consultanței la accesarea granturilor externe, dezvoltarea instrumentelor de creditare cu o rată de 1-3%. Primarii au optat pentru crearea unui fond pentru dezvoltarea mediului de afaceri rural destinat atragerii tinerilor în afaceri și creării locurilor de muncă la sate, care să fie gestionat la nivel local.  
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, următorul eveniment va avea loc în Incubatorul de Afaceri de la Ștefan Vodă pe 23 octombrie.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus