08:58:44 25.04.2024
Stiri

Guvernul va decide pe 6 noiembrie dacă va REZILIA contractul de concesionare a Aeroportului Chișinău

Economie 19.10.2015 14:11 Vizualizări1201 Autor: Ziarul National
Guvernul va decide pe 6 noiembrie dacă va REZILIA contractul de concesionare a Aeroportului Chișinău


Premierul Valeriu Streleț susține că raportul de evaluare a situației de la Aeroportul Internațional Chișinău oferă mai multe premise pentru rezilierea contractului de concesiune a Aeroportului firmei „Avia Invest”. Precizăm că despre această companie se spune că ar aparține omului de afaceri Ilan Shor.

În cadrul unui briefing de presă susținut astăzi, Streleț a anunțat că raportul cu privire la evaluarea îndeplinirii condițiilor contractuale stabilite în contractul de concesiune a Aeroportului a demonstrat că firma „Avia Invest” a făcut investiții mai mici decât cele prevăzute în contract, iar o parte din banii indicați ca investiție au fost achitați în avans unor companii.

De asemenea, s-a stabilit că mărimea capitalului statutar al firmei este mai mic, iar condiția privind experiența în domeniul activității aeroportuare (minimum doi ani) a fost ignorată.

„Am dat dispoziție pentru acumularea de date suplimentare pentru a fi prezentată recomandarea finală, dar și pentru a fi prezentate riscurile și modalitatea în care să se acționeze. La data de 6 noiembrie vom anunța public decizia luată”, a mai spus Streleț.

Chiar dacă afirmă că acel contract de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost scris în favoarea concesionarului, există posibilități de reziliere a acestuia, crede premierul.

Citește și Autoritățile „SAPĂ” la Aeroport: „Să vedem dacă a fost o afacere proastă pentru stat”


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md