Asta după ce, postul de televiziune a fost amendat pe motiv că i-ar fi criticat în cadrul buletinelor de ştiri pe unii concurenţi electorali în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Instanţa a anulat sancţiunea, calificată de avocatul Jurnal TV drept ilegală, bazată pe presupuse încălcări.

„La baza litigiului stă o decizie a CCA-ului prin care postul Jurnal TV a fost sancţionat cu amendă medie pentru nişte presupuse încălcări comise în perioada campaniei electorale. Noi am adus în faţa instanţei argumente care au confirmat că procedura de adoptare a deciziei de sancţionare a postului a fost evident viciată, iar în fapt încălcare imputată postului nu a existat”, a declarat avocatul Jurnal TV, Dumitru Pavel.

De cealaltă parte,  reprezentanţii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au anunţat că vor contesta decizia la Curtea de Apel.

„Cererea este nemotivată, iar decizia CCA-ului este una perfect legală şi aceasta noi vom demonstra în instanţele ierarhic superioare”, a menţionat reprezentantul CCA, Ion Duhlicher.

Jurnal TV a fost sancţionat în noiembrie anul trecut. Motivul invocat de CCA a fost critica adusă reprezentanţilor Partidului Democrat în mai multe ştiri în care nu a fost prezentată şi poziţia concurenţilor.

Asta în condiţiile în care Jurnal TV a oferit dreptul la replică, de fiecare dată, iar politicienii vizaţi au refuzat să răspundă la întrebări sau să comenteze.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.