Explicații de la “juristul Sîrbu” despre reținerea lui Filat

Juristul Sergiu Sîrbu, care este și deputat PD, a explicat, din punctul său de vedere, aspectele legale ale reținerii lui Vlad Filat în dosarul BEM.

În ultimele zile se vorbește mult despre încălcarea procedurii de ridicare a imunității parlamentare.

Ca deputat și membru al comisiei juridice, numiri și imunități am ridicat mîna în Parlament, de fapt, nu pentru ridicarea imunității, ci pentru a nu influența actul justiției, conform multiplelor recomandări ale tuturor structurilor europene.

Colegii de la PLDM și avocatul apărării ne învinuiesc că am încălcat procedura, nu am invitat deputatul să dea explicații și ulterior, am decis să votăm deschis, cu votul a 79 de deputați.
Înțeleg emoțiile acestora, nu vom răspunde la acuzații iar justiția urmează să-și facă onest datoria.

Vreau doar să vin cu unele precizări legate de procedurile parlamentare aplicate la 15 octombrie 2015 și sper ca după asta să nu ne mai cramponăm pe acest subiect care, nu o dată deja a fost subiectul examinării de către Curtea Constituțională.

În primul rînd, domnul Filat a fost invitat la comisie care l-a așteptat cel puțin vreo 30 min înainte de a începe examinarea. Legea prevede că neprezentarea deputatului la comisie nu împiedică examinarea chestiunii.

În al doilea rînd, cu referire la modalitatea de vot.
Conform Legii Supreme, art. 70 alin. (3) prevede ridicarea imunității după încuviințarea Parlamentului. Constituția nu prevede modalitatea de vot. Modalitatea este prevăzută de lege, de Regulament.

Deci, în hotărîrile sale anterioare Curtea Constituțională a reținut următoarele.
Potrivit articolului 2 din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

Dispoziţia cuprinsă la art.2 alin.(1) din Legea Supremă urmează a fi coroborată cu art.60, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.

Fiind unica autoritate legislativă, funcţia de legiferare reprezintă principala funcţie a Parlamentului, care constă în capacitatea acestuia de a elabora şi adopta legi.

Prin atribuirea respectivei funcţii, în regimul nostru constituţional, Parlamentul are un loc central, de funcţionarea sa depinzând eficienţa întregii activităţi statale şi, implicit, social-economice.

Potrivit articolului 64 din Constituţie, structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament.

Întru realizarea acestui scop, prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 Parlamentul a adoptat Regulamentul său, care conţine propriile reguli de activitate. Adoptarea regulamentului prin lege rezultă din art.72 alin.(3) lit.c) din Constituţie, potrivit căruia organizarea şi funcţionarea Parlamentului se reglementează prin lege organică.

Parlamentul dispune de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce îi guvernează organizarea şi funcţionarea. În acest sens, Regulamentul Parlamentului se constituie dintr-un ansamblu de norme juridice, menit să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat. În acelaşi timp, normele regulamentare reprezintă instrumente juridice care permit şi asigură desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile articolului 2 alin.(1) din Constituţie.

Numai Parlamentul este în măsură să decidă asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor în care procedează la luarea unor măsuri, potrivit principiului autonomiei regulamentare, în virtutea căruia el îşi stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a propriilor activităţi, evident, în condiţiile normelor constituţionale.

Examinând autonomia regulamentară parlamentară consacrată în art.64 alin.(1) din Constituţie în comun cu alte prevederi legale, aceasta nu poate fi absolutizată, întrucât supremaţia Constituţiei reprezintă un principiu general, a cărui respectare este obligatorie, inclusiv pentru autoritatea legiuitoare, care nu poate adopta acte legislative şi aproba reguli procedurale parlamentare contrare dispoziţiilor sau principiilor Constituţiei. Autonomia parlamentară nu legitimează instituirea unor reguli care încalcă litera şi spiritul Legii Supreme. Aşadar, şi reglementările cuprinse în Regulamentul Parlamentului trebuie să fie în concordanţă cu prevederile constituţionale.

Totodată, Parlamentul în problemele şi aspectele legate de organizarea şi funcţionarea sa internă în privinţa cărora Constituţia nu dispune, are libertatea să decidă în mod autonom, autonomie care se exercită prin voinţa majorităţii membrilor manifestată prin vot.

În concordanţă cu cele expuse supra, Parlamentul are competenţa exclusivă de a stabili prevederi referitoare la atribuţiile organelor sale de conducere, de a decide asupra modului de aplicare a acestora, iar nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata şi rezolva pe căi şi proceduri exclusiv parlamentare.

Astfel, consider că la 15 octombrie 2015, Parlamentul nu a admis încălcări de procedură, noi deputații am acceptam cererea Procurorului General nu pentru a învinui pe cineva dar exclusiv pentru a acorda dreptul deputatului să se apere prin toate mijloacele posibile, bucurîndu-se din plin de prezumpția nevinovăției, ca într-un final să triumfe adevărul.

Persoanele vinovate să fie trase la răspundere iar cele nevinovate să fie reabilitate“, a scris acesta pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Facebook.

Amintim că liderul liberal democrat Vlad Filat a fost reținut joi imediat după ce în Parlament s-a votat, cu 79 de voturi, pentru ridicarea imunității sale. Judecătoria Buiucani încă nu a decis dacă acesta va fi arestat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.