La Chişinău va fi organizat în premieră pe 20 octombrie Forumul European al Angajatorilor. Toţi cei interesaţi au posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanţii celor mai mari companii din Republica Moldova care lucrează pe piaţa Uniunii Europene, dar şi cu reprezentanţii celor mai importante proiecte internaţionale în domeniul de ocupare a forţei de muncă în învăţământul profesional, antreprenorial şi durabil.
Evenimentul va avea loc la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „Artico” între orele 13:00 şi 18:00. Cu acest prilej, toţi cei care vor să facă parte dintr-o companie europeană sunt invitaţi să-şi prezinte CV-ul şi să discute personal cu potenţialii angajatori. De asemenea, pedagogii şi studenţii universităţilor şi şcolilor profesionale sunt aşteptaţi în vizită la Forum pentru a afla mai multe despre cerinţele actuale ale angajatorilor, dar şi despre posibilitatea cooperării în vederea reformelor din domeniul programelor academice susţinute de instituţii internaţionale.
Prima ediţie a Forumului va găzdui şi sesiuni în care vor fi prezentate studii de caz cu poveşti de succes şi un atelier de lucru. La fel, participanţii vor avea posibilitatea de a-şi exprima nevoile actuale şi viitoare către Instituţiile de Învăţământ Profesional, beneficiari ai Centrului pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA) şi proiectelor Kontakt Kultur.
Forumul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Franceză în Moldova, CCI France Moldavie, în parteneriat şi cu sprijinul Agenţiei Universitare a Francofoniei (Antena de la Chişinău), Proiectul OSCE „Prevenirea traficului de fiinţe umane rămase fără îngrijire părintească”, Proiectul „Antreprenoriat inovativ pentru angajare durabilă”, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) etc.