Potrivit ziarului Spiegel, Germania ar fi cumpărat organizarea Campionatului Mondial din 2006.

Presa scrie că şeful de atunci al companiei Adidas, Robert Louis-Dreyfus, ar fi creat un fond secret în care a depus 10,3 milioane de franci elveţieni pentru a asigura voturile necesare Germaniei. Se pare că membrii Comitetului de Organizare a Campionatului Mondial, condus de Franz Beckenbauer, şi actualul preşedinte al Federaţiei Germane de Fotbal, Wolfgang Niersbach, ar fi fost la curent cu acţiunea lui Louis-Dreyfus.

Şeful Adidas ar fi depus banii acel fond în anul 2000, cu puţin timp înainte de a se stabili unde se organizează Campionatul Mondial.

Potrivit documentelor celor de la Spiegel, cu un an şi jumătate înainte de Campionatul Mondial, Louis-Dreyfus a cerut acei bani înapoi, iar din 2005 Beckenbauer şi Niersbach au căutat un mod de a plăti banii.

Se pare că FIFA i-ar fi ajutat pe nemţi, care au făcut o plată de 6,7 milioane de euro către Forul Internaţional, bani ce erau destinaţi ceremoniei de deschidere a Campionatului Mondial, anulată ulterior. După aceea, FIFA ar fi transferat aceşti banii către un cont din Zurich, care îi aparţinea lui Louis-Dreyfus.

Presa scrie că Germania a folosit aceşti bani pentru a cumpăra patru voturi ale reprezentaţilor Asiei. Trei dintre aceştia au votat pentru Germania, iar al patrulea, reprezentantul Noii Zeelande, s-a abţinut, iar Germania a câştigat cu scorul de 12-11, în faţa Africii de Sud.