Gest fără precedent al Papei Francisc: „Vă cer iertare în numele Bisericii Catolice”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În mijlocul unei conferinţe de trei săptămâni, care a adunat la un loc sute de episcopi catolici, pentru discuţii despre biserică, Papa Francisc a prezentat o scuză publică neobişnuită, pentru scandalurile în care a fost implicat Vaticanul.

„Aş vrea să vă cer iertare în numele bisericii pentru scandalurile din ultima perioadă, care au marcat atât Roma, cât şi Vaticanul”, a declarat Papa Francisc în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sf. Petru.

„Vă cer iertare”, a declarat cu modestie Papa Francisc. Papa nu a speficiat scandalurile pentru care a lansat scuza publică. Actualmente, Biserica Catolică este implicată în discuţii aprinse legate de homosexuali şi catolicii care decid să divorţeze.

Săptămâna trecută, un oficial al Vaticanului a anunţat public că este gay şi a denunţat homofobia din sânul bisericii. Acesta a fost excomunicat.

În acelaşi timp, presa italiană relatează povestea unui preot de la o parohie din Roma, care ar fi avut relaţii homosexuale cu mai mulţi bărbaţi, chiar sub oblăduirea superiorilor săi.

De asemenea, un preot din nordul Italiei a declarat într-un interviu televizat că în multe cazuri de pedofilie, copiii abuzaţi sunt cei vinovaţi, deoarece au căutat afecţiunea pe care nu au găsit-o acasă. Preoţii se supun uneori acestor dorinţe, a explicat acesta.

Afirmaţiile sale au generat numeroase critici şi chiar excomunicarea preotului. „Iisus este realist şi spune: „Scandalurile sunt inevitabile, dar vai de omul care cauzează scandalul”, a declarat Papa Francisc, referindu-se la un pasaj din Biblie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...