Nou! Vlad Plahotniuc se retrage din PDM!

Vlad Plahotniuc  a anunţat că se autosuspendă din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat şi renunță  la calitatea de membru al formațiunii până la clarificarea anchetei în cazul BEM. Anunţul a fost făcut într-o postare de pe pagina sa de facebook. Vlad Plahotniuc a precizat că deşi nu a avut niciodată vreo implicare în acest caz, nu vrea să lase campaniile de manipulare să afecteze activitatea instituțiilor de drept, dar și imaginea partidului din care face parte.

Întregul mesaj poate fi citit mai jos.

Având în vedere necesitatea ca ancheta în cazul BEM să fie în afara oricăror suspiciuni legate de eventuale influențe externe instituțiilor de drept, dar având în vedere și acuzațiile care mi se aduc, chiar daca nu au fost niciodată probate și sunt nefondate, consider că este oportun să mă autosuspend din funcția de primvicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, mă autosuspend din calitatea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM.

Nu am avut niciodată vreo implicare în acest caz, dar consider că e important ca în acest moment să fac acest demers, pentru a nu lăsa campaniile de manipulare să afecteze activitatea instituțiilor de drept, dar și imaginea partidului din care fac parte.

Am încredere că PDM va contribui la asigurarea stabilității actualei alianțe și la menținerea cursului european al Republicii Moldova. De responsabilitatea partidelor alianței depinde evitarea alegerilor anticipate și intrarea într-o criza politică extrem de complicată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.