Portughezul este fotbalistul care a câştigat de cele mai multe ori Gheata de Aur, dar recordul nu i-a potolit foamea de trofee. Vrea să o mai câştige de două ori!

"Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţă. E o perioadă frumoasă în viaţa mea sportivă. E o mare onoare şi un mare privilegiu să câştig a patra Gheată de Aur. Trofeul e foarte important pentru mine. Le mulţumesc colegilor mei, fiindcă fără ei nu aş fi avut şansa de a câştiga; fizioterapeuţilor şi tuturor celor care m-au ajutat să fiu bine din punct de vedere fizic.", a declarat Cristiano Ronaldo, după primirea trofeului.

"Nu sunt satisfăcut, vreau mai mult. Vreau şi a cincea Gheată şi pe a şasea. Real Madrid m-a ajutat mereu să câştig titluri şi în acest an nu a fost nimic diferit. Vrem să câştigăm campionatul, Liga Campionilor... Vă mulţumesc şi sper să vă văd şi la anul.", a adăugat portughezul.