Vicepreşedintele CNPF Nina Dosca spune că discuţiile sunt necesare pentru a stabili modalitatea de restituire de către BEM a 80 de milioane de lei, sumă investită de acţionarii băncii după ce statul a cedat pachetul de 23 la sută din acţiuni în august 2013.

La patru luni de la adoptarea deciziei CSJ privind anularea acelei emisii suplimentare, autorităţile nu se grăbesc să anuleze drepturile noilor proprietari pentru a evita un litigiu în instanţele internaţionale.

„Noi şi astăzi putem să excludem această valoare mobiliară din registrul de stat. Trebuie să vedem cine îşi va asumă riscurile, dacă aceşti deţinători vor apela pe urmă în instanţa de judecată. BEM urmează să restituie persoanelor care au prescris la acţiunile de emisie mijloacele băneşti depuse”, a declarat vicepreşedintele CNPF.

Amintim că în august 2013, din cauza unui management defectuos al Băncii de Economii, statul a fost nevoit să cedeze 23 la sută din pachetul de 56 de procente deţinut la Banca de Economii, iar noii acţionari au participat la capitalizarea băncii cu 80 de milioane de lei.

În noiembrie anul trecut, însă, Curtea Supremă de Justiţie a anulat acea emisie suplimentară şi a restituit statului pachetul cedat.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.