La Chişinău a fost lansată campanie naţională de informare „Ai inimă de Asistent Parental Profesionist. Ia un copil în familia ta”, acţiune iniţiată de către AO „Parteneriate pentru fiecare copil” (PPFC) în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) şi APL.
Campania are ca scop promovarea Serviciul de asistenţă parentală profesionistă (APP) în rândurile populaţiei şi identificarea potenţialilor asistenţi parentali profesionişti. Activităţile acesteia se vor desfăşura în perioada octombrie-decembrie 2015. APP este un serviciu social de tip familial pentru copiii care la moment nu se pot bucura de căldura unei familii.
Directorul PPFC, Stela Grigoraş, a menţionat că „această campanie vine să sensibilizeze şi să întărească convingerea publicului larg că fiecare copil are dreptul la o familie, iar fiecare dintre noi prin implicare şi participare este în măsură să asigure acest drept.”
„APP vine să ofere copilului îngrijire într-un mediu familial substitutiv pentru o perioadă determinată de timp, unde acesta s-ar simţi în siguranţă. Este important ca numărul asistenţilor parentali profesionişti să crească, sporind, astfel posibilităţile de extindere a serviciului”, a declarat ministrul muncii, Mircea Buga.
Astfel, în locuri publice precum primării, biserici, puncte medicale, magazine, şcoli sau grădiniţe urmează a fi diseminate mai multe materiale despre Serviciul APP, care vor încuraja locuitorii ţării să devină asistenţi parentali profesionişti. La fel, vor fi desfăşurate mai multe activităţi în colaborare cu instituţiile media naţionale şi locale.
De asemenea, pe durata campaniei, pe verso facturilor pentru energie electrică va fi plasată o informaţie despre Serviciul APP. Campania de informare „Ai inimă de Asistent Parental Profesionist. Ia un copil în familia ta” se desfăşoară în cadrul Proiectului „Familie puternică pentru fiecare copil” implementat de PPFC şi susţinut financiar de USAID.