Vom avea dreptul să ne alegem furnizorul de energie electrică? Parlamentul urmează să decidă

Consumatorii finali vor putea beneficia de dreptul de a procura energie electrică de la un furnizor la alegere, primind servicii calitative la preţuri negociate şi cu respectarea principiului securităţii în aprovizionarea cu energie electrică, prevede un proiect de lege aprobat astăzi de guvern.

Cabinetul de miniştri a aprobat în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul Legii privind energia electrică în redacție nouă, adaptat la directivele Uniunii Europene pentru implementarea Pachetului III Energetic.

Modificările au scopul de a garanta siguranţa aprovizionării cu energie electrică şi buna funcționare a sistemului electroenergetic, precum şi dezvoltarea comerțului liber cu energie electrică între statele membre ale Comunităţii Energetice.

Punerea în aplicare a noilor prevederi legislative va contribui la continuarea reformei sectorului electroenergetic şi va duce la instituirea a unei pieţe de energie electrică concurenţiale.

Documentul stabileşte rolul, obligațiile şi responsabilitățile autorităților competente, precum şi funcțiile, obligațiunile şi drepturile operatorului de transport şi sistem, ale operatorilor de distribuție, ale producătorilor, ale furnizorilor şi ale consumatorilor de energie electrică.

După ce proiectul în cauză va fi aprobat şi de Parlament, consumatorii finali vor putea beneficia de dreptul de a procura energie electrică de la un furnizor la alegere, primind servicii calitative la preţuri negociate şi cu respectarea principiului securităţii în aprovizionarea cu energie electrică

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.