„Spunem NU bazelor militare străine!”. Asta au scandat manifestanţii în cadrul unui protest organizat de opoziţie la Minsk. Oamenii au ieşit în stradă după ce, recent, preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat Ministerului Apărării de la Moscova să semneze cu partea belarusă un acord privind amplasarea unei baze aeriene în această fostă republică sovietică. Aici ar urma să fie staţionate avioane de vânătoare de tip Su-27. Unul dintre organizatorii protestului, opozantul Vladimir Nekleaev, a declarat în faţa manifestanţilor că acest lucru reprezintă o ameninţare pentru independenţa ţării şi pentru viaţa poporului.

La finalul manifestaţiei, protestatarii au adoptat şi o rezoluţie în care au atras atenţia că deschiderea unei baze aeriene ruse contravine Constituţiei belaruse.

Rusia are deja două unităţi militare în Belarus. Este vorba despre o staţie radar, un centru de comunicaţii pentru submarine şi câteva avioane de vânătoare staţionate. Înfiinţarea unei baze militare ar fi, însă, o premieră după epoca sovietică.