Coasta de Est a Statelor Unite este ameninţată în acest weekend de uraganul Joaquin. Pe arhipelagul Bahamas şi în Carolina de Nord ploile puternice şi vânturile violente au provocat mari pagube, iar locuitorii au fost obligaţi să evacueze zonele de risc. Deocamdată nu se cunoaşte traiectoria finală a ciclonului tropical.

Experţii de la Centrul american de supraveghere a uraganelor au anunţat că ciclonul tropical extrem de periculos, de gradul 4 din 5, avansează cu o viteză uriaşă. În centrul arhipelagului Bahamas vântul a suflat cu 215 kilometri/oră, iar nivelul precipitaţiilor ar putea depăşi 50 de centimetri.

În Carolina de Nord ploile torenţiale au provocat inundaţii severe şi alunecări de teren. Autorităţile au obligat atât locuitorii, cât şi turiştii să urce la bordul unui feribot şi să părăsească zona ameninţată de un pericol iminent.

Meteorologii nu pot deocamdată stabili traiectoria exactă a uraganului. Unii experţi sunt de părere că va lovi sud-estul Carolinei de Nord şi estul Virginiei, în timp ce alţii preconizează că se va îndepărta în largul Atlanticului. Joaquin este al treilea uragan al sezonului şi durează din iunie până în noiembrie.