Selecţionerul român a dat lovitura, în lista lotului lărgit regăsindu-se câţiva jucători care nu au mai fost convocaţi la prima echipă a ţării până acum.

În linia mediană se află Alexandru Vremea de la Zimbru şi Eugen Celeadnic, care evoluează la Academia.

De asemenea în lotul lărgit se găsesc 4 atacanţi, 3 dintre aceştia neavând experienţa evoluţiei în tricoul echipei naţionale.

Vladimir Ambros şi Roman Şumchin reprezintă nou promovata Petrocub Hânceşti, iar Sergiu Istrati evoluează la Saxan.

După o perioadă lungă de timp, în echipa Moldovei revine Vitalie Bordian. Fostul jucător al celor de la Metalist Harkov evoluează acum la formaţia Gelios din Ucraina.

De la Zimbru, Ştefan Stoica i-a convocat pe Ştefan Burghiu, Ion Jardan, Alexandru Vremea şi Dan Spătaru.

Portari: Ilie Cebanu (Mordovia, Rusia), Nicolae Calancea (Ceahlăul Piatra Neamţ, România), Alexei Koşelev (Sheriff Tiraspol), Artiom Gaiduchevici (Dacia Chişinău)

Fundaşi: Igor Armaş (Kuban, Rusia), Victor Golovatenco (Sibir, Rusia), Cătălin Carp (FC Steaua Bucureşti, România), Vitalie Bordian (Gelios, Ucraina), Iulian Erhan (Milsami Orhei), Ştefan Burghiu, Ion Jardan (ambii, Zimbru Chişinău), Veaceslav Posmac, Semion Bulgaru (ambii, Dacia Chişinău), Maxim Potârniche (Sheriff Tiraspol),

Mijlocaşi: Alexandru Gaţcan (Rostov, Rusia), Eugen Cebotaru (Sibir, Rusia), Alexandru Dedov (ASA Târgu-Mureş, România), Artur Patraş, Alexandru Antoniuc (ambii, Milsami Orhei), Eugeniu Cociuc (Dacia Chişinău), Alexandru Onica (Zaria Bălţi), Alexandru Vremea, Dan Spătaru (ambii, Zimbru Chişinău), Eugeniu Celeadnic (Academia Chişinău),

Atacanţi: Nicolae Milinceanu (Petrolul, România), Vladimir Ambros, Roman Şumchin (ambii, Petrocub-Hânceşti), Sergiu Istrati (Saxan Ceadâr-Lunga)

Partida dintre Moldova şi Rusia se va juca pe 9 octombrie, la Chişinău. „Tricolorii” continuă să fie pe ultima poziţie în grupa G, având la activ doar 2 puncte.