O copilărie fericită, alături de părinți - o stare firească pentru majoritatea copiilor – a fost doar un vis pentru cei care cresc în centre de plasament. Un vis care devine şi mai dureros atunci când, la vârsta de 15 sau 16 ani, se pomenesc aruncați în lume, de cele mai multe ori fără niciun sprijin. E și cazul lui Pavel, acum de 29 de ani, care, după absolvirea gimnaziului-internat, la 16 ani, s-a văzut nevoit să se descurce cumva pe cont propriu. Doi ani a locuit cu bunica și a mers la o școală de meserii. Dar după ce a murit bunică-sa, a fost lăsat pe drumuri de o mătușă care a pus mâna pe apartament. Au urmat șapte ani în care dormea pe unde apuca, lucra unde găsea ceva, la negru… Acum are un pat și un loc de muncă la un centru de găzduire pentru persoane fără domiciliu. Dar e temporar acolo… Frații Elena și Andrei Groian au crescut la fel în centre de plasament. Doar că au avut un pic mai mult noroc decât Pavel. Urmăriți poveștile celor trei tineri în reportajul Mihaelei Gherasim.