Sfătuit de Dan Apolzan, directorul Şcolii Federale de Antrenori din cadrul FRF, Rădoi (34 de ani) va căuta o "portiţă" în fotbalul din Republica Moldova, unde va începe cursurile Şcolii de Antrenori, doar pentru a le muta apoi în România, având ca bază studiile din ţara vecină.

În ziua în care a fost publicată informaţia, directorul sportiv al Stelei a dorit să facă o serie de precizări cu privire la informaţia conform căreia a ales să urmeze cursurile Şcolii de Antrenori din Republica Moldova pentru a "fenta" regulamentele din România. Pe site-ul oficial al Stelei, Mirel Rădoi a transmis următorul mesaj:

"Este adevărat că voi urma cursurile Şcolii de Antrenori din Republica Moldova. Am avut de ales între Moldova şi Şcoala de Antrenori de la Coverciano, din Italia. Am preferat să merg la Chişinău, deoarece este mai aproape de casă, în timp ce în Italia se schimbă în mod constant oraşul în care se ţin cursurile şi mi-ar fi luat mai mult timp să mă deplasez. În plus, la cele două Şcoli, diploma de Bacalaureat reprezintă doar un criteriu de punctaj, nu şi unul obligatoriu.

Nu fac nimic ilegal, astfel că nu mi se pare normal să se vorbească despre complicităţi. Se poate verifica acest lucru, iar Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Moldovenească de Fotbal pot confirma faptul că nu am avut niciodată intenţia de a ascunde ceea ce fac. Dacă sunt o persoană care nu obişnuieşte să facă publice toate acţiunile sale, nu înseamnă că le ascund. Nu păcălesc pe nimeni şi nici nu am intenţia de a o face! Doresc doar să urmez cursurile unei şcoli de antrenori şi să obţin licenţele necesare pentru a practica această meserie.

Mirel Rădoi, Director Sportiv FC Steaua Bucureşti".

Sâmbăta viitoare, pe 3 octombrie, Steaua va juca la Iaşi, cu CSMS, în etapa a 13-a. Apoi, campionatul se va întrerupe din cauza meciurilor echipei naţionale din Grupa F a preliminariilor pentru Campionatul European din 2016.

În pauza competiţională, Rădoi va putea merge în Republica Moldova, pentru a începe cursurile.