Fermentarea vinului face victime: Doi bărbați din raionul Cantemir, găsiți morți în BECI
Doi bărbați au fost găsiți fără suflare într-un beci din localitatea Stoianovca, raionul Cantemir.
Persoanele au fost depistate de localnici ieri în jurul orei 15.00. Bărbații cu vârstele de 56 și 78 de ani au intrat în beci unde avea loc fermentarea vinului și nu au mai ieșit.
Se presupune că oamenii s-au intoxicat cu dioxid de carbon emanat în urma procesului de fermentare. Cazul este cercetat de organele de drept.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale roagă cetățenii să dea dovadă de prudență maximă, pentru a nu-și pune viața în pericol.
De asemenea, acesta atenționează agricultorii că nu este recomandată fermentarea vinului în încăperi închise fără ventilație adecvată, iar în beciuri trebuie respectate toate măsurile de siguranță.
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”
Valul de praf saharian s-a împrăștiat! Agenția de Mediu: În ziua de 24 și la începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al R. Moldova nu au fost identificate particule de praf de origine africană