Actualitate

Doi candidaţi la funcţia de başcan cer renumărarea voturilor

Ei acuză membrii comisiei care au numărat buletinele de vot că au fost corupţi de către Irina Vlah, care a câștigat alegerile.

Potrivit lui, Serghei Cernev, niciodată nu s-a mai întâmplat ca un candidat să obţină în primul tur un număr atât de mare din sufragii. El a declarat că nu recunoaște alegerile, acuzând că au fost falsificate. ”Au fost tensiuni şi din partea unor state, iar aceasta este o implicare directă în treburile interne. Candidaţii au fost puşi în condiţii inegale”, a declarat Cernev.

Şi Nicolae Dudoglo susține că membrii comisiei au fost plătiţi ca să nu le permită observatorilor să vadă voturile din buletine în procesul de numărare. În opinia sa, renumărarea voturilor ar putea schimba rezultatele şi, în consecinţă, ar fi organizat al doilea tur.

Preşedintele Comisiei Electorale din Comrat, Valentin Cara, a declarat că deocamdată nu a fost depusă nicio cerere de renumărare a voturilor. Odată înregistrate acestea, comisia se va întruni în şedinţă extraordinară pentru a le examina.

Başcanul Găgăuziei a fost ales din primul tur. La alegerile de duminică, 22 martie, cele mai multe voturi le-a acumulat Irina Vlah – 51,01%. Pe locul doi se situează Nicolae Dudoglo, care a acumulat 19,05% din voturi, iar pe locul trei este Valeriu Ianioglo, cu 7,96% sufragii.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *