Nume
Parola
Vizualizări: 1266
ADR Nord și partenerii săi susțin sectorul privat în Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 22 Septembrie 2015 — Astăzi, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), avut loc cea de-a VI-a ședință a grupului de lucru regional privind susţinerea sectorului privat în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN). Prezidată de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug, ședința i-a reunit pe membrii grupului de lucru regional din componența căruia fac parte directorii Filialelor Bălți, Edineț și Soroca ale Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova și reprezentanți ai sectorului privat.

Reprezentanții CCI au prezentat activităților întreprinse pe parcursul trimestrului III al anului 2015 în cadrul componentei „Suport complementar pentru sectorului privat”, după care membrii grupului de lucru regional au analizat conceptul evenimentelor planificate și au aprobat planul de acțiuni pentru trimestrul IV.

Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, dezvoltarea sectorului privat va crește nivelul de trai în regiune și va impulsiona din punct de vedere economic localitățile din RDN.

Din luna iulie 2015, reprezentanții sectorului privat din regiunile de dezvoltare ale țării au avut ocazia să participe la un șir de seminare de instruire pe tema achizițiilor publice, procedurile de contractare și executarea contractului, managementul calității etc. Totodată, reprezentanții sectorului privat vizați au participat și la o masă rotundă cu genericul „Oportunităţile sectorului privat în domeniul achiziţiilor publice”, cu axare pe eficienţa energetică.

Amintim că ADR Nord și Filialele Bălți, Edineț și Soroca ale CCI au convenit, în baza unor acorduri de colaborare, să desfășoare proiecte comune, în cadrul cărora să ofere consultanță actorilor regionali - întreprinzători, autorități publice locale, asociații de business etc. - în vederea eficientizării parteneriatului public-privat. Instituțiile urmează să organizeze mese rotunde, conferințe, forumuri, traininguri, expo-târguri, precum și alte activități destinate mediului de afaceri și societății civile.

Semnarea anterioară a celor trei acorduri de colaborare dintre ADR Nord și Filialele Bălți, Edineț și Soroca ale CCI se armonizează cu activitățile programelor de consultare a actorilor regionali în domeniile parteneriatului public-privat și achiziţii publice. Activitățile sunt sprijinite de proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, componenta „Suport complementar sectorului privat”, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene.

Prin activitățile menționate, se urmărește consolidarea capacităților întreprinderilor mici și mijlocii ce activează în RDN, prin intermediul CCI a RM, în colaborare directă cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și ADR Nord, cu scopul de a le permite să participe la procesele de licitație publică desfășurate de ADR Nord pentru proiecte de infrastructură în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare, gestionare a deșeurilor solide, eficiența energetică a clădirilor publice, precum și drumuri locale și regionale.

www.adrnord.md