Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ce a făcut Drăguțanu, înainte…

Ce a făcut Drăguțanu, înainte de a-și da demisia de la BNM

Dorin Drăguțanu născut 19 martie 1974, în Chișinău este un economist din R. Moldova, care din 6 noiembrie 2009 este Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, după ce a fost nominalizat de preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, cu voturile deputaţilor din Alianţa pentru Integrarea Europeană, Dorin Drăguţanu a fost numit guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Mandatul pentru această funcţie era de 7 ani, iar priorităţile anunţate de Drăguţanu au fost „menţinerea stabilităţii preţurilor şi deblocarea creditării agenţilor economici”.

Înainte de a deveni Guvernator al BNM, a ocupat funcția de director al Departamentului de audit al Companiei PricewaterhouseCoopers Serbia.

În 1996 Dorin Drăguțanu a absolvit Departamentul de Economie (Finanțe și Bănci) la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și și-a început activitatea profesională într-o bancă comercială din R. Moldova. În anul 1998 a fost angajat la PricewaterhouseCoopers Moldova (PwC Moldova) în funcția de Asistent de audit. Între 1998-2003 el și-a continuat studiile la centrul autorizat al Association of Chartered Certified Accountants din București. Dorin Drăguțanu a mai lucrat laPricewaterhouseCoopers în perioada 1998–2008. Pe parcursul anilor 2003-2005, a deținut funcția de Manager de țară în compania PwC Moldova. În septembrie 2005, a fost transferat în PricewaterhouseCoopers Serbia, unde, în anul 2008, a fost promovat în funcția de director în sectorul serviciilor financiare, Departamentul de audit. Pe parcursul anilor 2005-2009 a condus numeroase misiuni de audit și de Due Diligence în sectorul financiar, bancar și de asigurări din Albania, Bulgaria, Muntenegru, România și Serbia.

Amintim că astăzi, Dorin Drăguțanu și-a anunțat demisia de la BNM.