Primul caz a fost înregistrat la postul vamal Otaci - Moghiliov–Podolsk, pe sensul de intrare în ţară. Coletele cu articolele vestimentare au fost găsite într-un microbuz de pe cursa Chişinău-Moscova. Şoferul, dar şi cei cinci pasageri au negat că transportă bunuri de contrabandă.

La acelaşi punct vamal, un cetăţean ucrainean ducea într-un cărucior mai multe cutii. Deşi a spus că nu are nimic de declarat, autorităţile au stabilit că acesta încerca să introducă în ţară mai multe aparate de găurit, aparate de sudat, şurubelniţe, dar şi alte unelte.

În ambele cazuri valoarea mărfurilor urmează să fie stabilită. Suspecţii riscă amendă în mărime de 3000 de lei.