(VIDEO) Poliția a blocat accesul mașinilor care participă la marşul automobilistic în PMAN; Reacția incredibilă a protestatarilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mașinile care participă la marşul automobilistic de protest, faţă de abuzurile guvernării, la Chișinău, au rămas blocate în trafic câteva minute, după ce poliția a interzis accesul acestora în Piața Marii Adunări Naționale.

Oamenii adunați în „Orașul Demnității” din centrul capitalei au dat o mână de ajutor colegilor protestatari. Văzând că poliția a blocat accesul mașinilor care participau la marşul automobilistic de protest, manifestanții au pornit „să rezolve” problema și le-a reușit.

Sub presiunea manifestanților, oamenii legii au deblocat accesul, iar coloana imensă de maşini, care a plecat de la pasajul de lângă Televiziunea Publică, și-a continuat traseul.

Amintim că, mii de oameni mărșăluiesc, într-o coloană de autoturisme prin centrul oraşului Chișinău, nemultumiţi fiind de actuala guvernare și situația deplorabilă din țară.

Evenimentul se înscrie în acțiunile de protest față de actuala guvernare, începute la 5 aprilie 2015 și care au culminat cu Marea Adunare Națională din 6 septembrie, urmată de instalarea unui oraș de corturi în centrul Chișinăului.

Sursa video: Ghenadie Brega, CurajTV


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...