Social

Vika Mahu: „Pentru francezi, Moldova înseamnă autenticitate”

Doisprezece ani în urmă, Vika a ales iubirea, când viitorul ei soț i-a propus să se mute în Franța, țara lui de baștină. De atunci, dorul o cheamă acasă, iar atunci când vine, oamenii îi fredonează versurile de parcă n-ar fi plecat niciodată: „Parcă e bine și parcă nu/ departe e lumea, departe ești tu”.

– Într-un interviu, spuneți că soțul dvs. e prințul care v-a furat. Cum ați făcut cunoștință?
– Da, eu aveam 15 ani și el – 18. Am fost la un festival în Franța cu Formația Millenium și el a venit să-mi ceară autograful după concert. După aceea, ne-am scris scrisori cinci ani de zile, ne-am pierdut din vedere, ne-am regăsit. În 2002, el a venit la Chișinău să mă vadă. După turneul din Germania în 2003, mi-a propus să vin la Besançon. Am plecat și n-am revenit. Mi-am dat seama că acolo mi-este locul. Acolo mi-este soarta și omul de care mi-e drag. În viață nu le poți avea pe toate, iar muzica va fi întotdeauna cu mine. Înțeleg că aș fi reușit mai multe în muzică, fiind aici. Dar în viață, uneori, luăm decizii dure. Adevărul este că nu am regrete. Soțului meu îi place mult Moldova. Venim în fiecare an. Îi place cultura, muzica și multe alte lucruri pe care noi, de fapt, nu le iubim. Lor le place să meargă la țară. Pentru francezi, este o autenticitate și un retur la ceea ce e adevărat, la pământ, la începuturi.

– În Moldova, ați cântat dintotdeauna. Cum ați ajuns să faceți arhitectură la Besançon?
– Atunci când am ajuns în Franța, nu voiam să abandonez muzica. Mi s-a spus că diplomele mele din Moldova nu erau valabile, deci am fost nevoită să-mi refac studiile și am obținut o licență de muzicolog. Ulterior, am încercat să trăiesc din muzică, dirijând coruri și organizând concerte. După câțiva ani, mi-am dat seama că e practic imposibil, pentru că e o muncă de seară, de weekend. Nu-mi vedeam familia, aveam multe deplasări. Totodată, Besançon, orașul în care locuiesc e unul de familie, cu puține activități culturale. Muzica se face în orașele mari: Paris, Lyon. Am înțeles că mi-ar trebui o profesie „reală”. Nu m-am gândit imediat la arhitectură. Atunci când a trebuit să întocmim planul casei noastre, m-am interesat cum se face. Arhitecții costă foarte scump în Franța și când îl faci singură, e mai convenabil. Atunci am realizat că acest domeniu mi-ar plăcea.

– Cu toate acestea, cântați și în Franța.
– De cele mai multe ori evoluez singură cu chitara sau cu alte două persoane. E cea mai eficace formulă. Am cântat în Elveția și la Paris, precum și în toate orașele regiunii în care trăiesc. Am participat și la festivaluri locale. În medie, iau un concert pe lună. Nu e mult, dar îmi permite să mă mențin în formă.

– Care e diferența dintre piața muzicală din Moldova și cea din Franța?
– Muzica din Franța e foarte specială. Vorbim despre epoca de aur a muzicii franțuzești, cum ar fi Edith Piaf, Joe Dassin și alții. Când asculți radio francez, ai impresia că ai rămas în anii ‘80. Piesele disco se învârtesc toată ziua și câteodată, mai auzi un tinerel împins de vreo casă de discuri de la Paris. Există foarte multă muzică jazz în Franța, dar acești muzicieni nu au acces la radio și televiziuni. În cele mai mari săli, vin interpreți străini. Autohtonii nu au acces. Industria e condusă de la Paris, de o mână de oameni la care nu ai acces ușor.

Cu toate acestea, există un anumit statut pentru muzicieni. Pentru a-l obține, aceștia trebuie să aibă 43 de concerte declarate în primul an. Odată obținut, acest statut îți permite să ridici lunar 1500 de euro. Așa poți să creezi, fără să mergi în fiecare bar. Pentru muzicienii francezi, acest statut e un beneficiu important. Personal, nu pretind la el, deoarece am salariul din arhitectură. În acest fel, pot să programez concertele care îmi fac plăcere. Asta e libertatea mea.

În Moldova, nu se câștigă milioane din muzică. În țara noastră, un business adevărat sunt nunțile și cumetriile. Nu spun că e rău sau bine. Din păcate, e unicul venit al multor oameni de creație.

– Când v-ați mutat, ce provocări v-a pregătit Franța?
– Când pleci, te duci spre necunoscut. Aici m-am construit ca muzician. Înconjurată de familie, am simțit întotdeauna un confort spiritual. Când pleci, te reconstruiești de la zero, într-o limbă pe care nu o cunoști, chiar cu 10 clase de franceză. Avantajul este că poți deveni cine vrei, poți să fii mai bun. Eu consider că în diferite limbi, suntem diferiți. Am impresia că poți construi o altă personalitate în funcție de limba pe care o vorbești. Nu sunt la fel când vorbesc română sau atunci când vorbesc o altă limbă. Când vorbesc în franceză, sunt mai fină, mai delicată. Încerc să construiesc frazele altfel. Gândesc, apoi vorbesc. Când vorbești limba ta maternă, cuvintele ies de la sine.

– Cum reacționează francezii la piesele în limba română?
– Ei sunt mirați că limba noastră e latină, pentru că ei ne cred slavi. De fiecare dată, le spun că doar o parte suntem slavi, dar majoritatea vorbim o limbă care provine din aceleași rădăcini ca franceza. Actualmente, mai este o altă problemă. Se atestă o invadare a persoanelor de etnie romă la Paris și peste tot în Franța, iar aceștia afirmă că sunt români. De aceea atunci când spui că vorbești româna, pentru francezi, asta înseamnă că vorbești limba romă. În ziua de azi, e mai avantajos să zici că ești moldovean și vorbești „moldovenește”. Nu am crezut că voi trăi asta vreodată. Cu toate acestea, eu încerc să le explic întotdeauna diferențele.

– Într-un material, ați spus că vreți să vă relansați în muzică. Ce ați avut în vedere?
– Adaptarea într-o nouă societate, familia și copiii m-au făcut să iau o pauză. Dacă ești de dimineață până seara la birou, nu mai ai putere și inspirație să iei chitara în mâini. Să mă relansez înseamnă să-mi fac mai mult timp pentru mine și sufletul meu. Să înregistrez mai multe piese, să investesc în muzică.

– Cum s-a schimbat Moldova în ultimii 12 ani?
– Orașul Chișinău a evoluat foarte mult. Au apărut multe clădiri. Îmi pare rău că nu există armonie între ele. Acolo unde sunt eu, nu ai voie să construiești altfel decât cu streșini de cărămidă. Acesta e conceptul cartierului în care locuiesc și asta asigură esteticul locului. Întotdeauna omul a căutat armonie și frumusețe. Mi-aș dori și Chișinăul să capete această armonie. Mă bucur că în Moldova sunt mai multe formații live. Atunci când eu am plecat, aproape toți cântau pe fonograme. În acele vremuri, când spuneam că eu cânt cu a mea chitară și-atât, se uitau la mine într-o manieră ciudată. Astăzi, se organizează concerte de amploare cu viori, cu instrumente variate. E o evoluție pe piața noastră. Asta înseamnă că instrumentiștii ar putea să trăiască din munca lor, iar asta mă bucură nespus.

– Cum e revenirea acasă?
– Când revin în Moldova și toată lumea cântă refrenele mele, e ceva magic, excepțional. Eu n-am plătit la radiouri și televiziuni ca piesele mele să fie promovate în continuare. Faptul că lumea mă mai ține minte îmi încălzește sufletul și îmi dă forțe să continui. Acum 12 ani, am făcut un album pe care lumea îl mai cântă. Asta mă face să trăiesc.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *