Picătura chinezească a presei de investigație în cefele celor corupți

Tot ceea ce nu te distruge te face mai puternic. Aserţiunea, lucru ştiut, îi aparţine lui Friedrich Nietzsche şi este aplicabilă nu doar în cazul oamenilor de valoare. Laşii, hoţii, netrebnicii devin şi ei mai motivaţi şi mai îndârjiţi, după ce scapă basma curată din strânsoare. Răul nepedepsit este viral, cum zic utilizatorii de internet. Acesta este punctul de la care porneşte discuţia noastră.

Așadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere se află Alina Radu, directoarea „Ziarului de Gardă”, şi jurnalista Natalia Morari, cunoscuta prezentatoare de dezbateri televizate.

​Europa Liberă: Alina Radu, avem în faţă un ziar în care scrieţi negru pe alb şi chiar pe alocuri color „Cinci ani la Moldtelecom = ...” şi aţi enumerat averile pe care le-a agonisit din salariul măricel directorul de la Moldtelecom. Premierul, am văzut, a zis că da, i se pare şi lui că salariul acum este cam mare la unele companii unde statul deţine pachete importante de acţiuni şi, vezi Doamne, poate va obţine un amendament prin care să dea salarii mari „doar în caz de”... şi a spus câteva condiţii. Dar până acum totuşi au tolerat. Şi dumneavoastră aţi tot scris despre asemenea cazuri şi domnul Iurcu nu e la prima „strigare”. Întrebarea mea este: nu cumva prin lipsa de reacţie sau prin înşiruirea aceasta de fapte fără reacţie se compromite însăşi genul de investigaţii, rostul presei? Şi întrebarea este valabilă şi pentru Natalia Morari care emisiune de emisiune, seară de seară, adresează întrebări care se transformă în întrebări fără răspuns sau retorice.

Alina Radu: „Eu nu vreau să cred aşa. Chiar dacă noi am suferit cel mai mult în 11 ani, de când există „Ziarul de Gardă” am tot făcut investigaţii şi am avut rezultate foarte puţine şi mulţi ne-au spus: „Aţi scris, aţi făcut dezvăluiri, aţi descoperit că s-a furat. Ei şi ce?”. Noi am discutat deseori în redacţie şi am zis că rămânem să facem ceea ce ştim noi mai bine, să ne facem munca. Noi nu suntem procurori, judecători, tăietori de capete. Această investigaţie cu fostul director al Moldtelecom a avut un rezultat foarte bun, nu am cifra acum în faţă, dar o putem verifica pe pagina web, sute de mii de persoane au citit, multe-multe mii au făcut share pe Facebook, alte sute de persoane au comentat şi şi-au expus indignarea, opinia critică faţă de modul în care se îmbogăţesc persoanele aflate în funcţii publice. Deci, aceasta înseamnă că presa este apreciată pentru ceea ce face. Faptul că s-a şi discutat măcar puţin, măcar şi printre dinţi în guvern tot înseamnă ceva. Faptul că mai apar nişte ameninţări şi nişte comentarii dubioase în adresa noastră tot înseamnă ceva. Eu cred că puţin câte puţin lucrurile se schimbă sau cel puţin noi în timp am văzut o schimbare.”

Europa Liberă: Dar oficial domnul vizat în articol a reacţionat, să se apuce să dezmintă, să nege?

Alina Radu: „Nu. Am aşteptat şi mai aşteptăm. Suntem absolut deschişi, întotdeauna am publicat orice drept la replică, orice explicaţie. Nu avem niciun temei să nu acceptăm orice. El acum nu a explicat nimic, nu ne-a contactat, nu ne-a căutat şi nu ne-a spus. Dar am avut alte cazuri când am simţit schimbarea de atitudine. De exemplu, atunci când am publicat primul articol cu judecători care au castele şi în declaraţia lor de avere acest lucru nu e explicat, primul articol a fost cu ameninţări directe, al doilea articol a fost cu ameninţări mai voalate, dându-ni-se de înţeles că ajungem şi noi prin instanţă. Și este adevărat, „Ziarul de Gardă are foarte multe dosare în instanţă. La a cincea, a şasea situaţie de acest fel judecătorii deja şi-au schimbat retorica şi au zis: „Aa, săptămâna aceasta publicaţi despre castelul meu. Ei bine, haideţi să vă explic”. Şi au urmat, desigur, explicaţii cu soacra, sora, soţia care lucrează foarte mult.”

Europa Liberă: …mătuşa Tamara...

​Alina Radu: „Da. Deci, am învins aici, cel puţin nu ne mai ameninţă. Ei acceptă că există acest rol al presei să dezvăluie şi să facă publice lucrurile. Desigur, de multe ori, aşteptând ca ei să explice cum au dobândit aceste averi sau aşteptând chiar să îşi dea demisia, aşteptând să fie anchetaţi, vedem de fapt că ei inventează noi şi noi metode să ascundă mai bine aceste averi şi să fure în continuare sau să delapideze fonduri.”

Europa Liberă: Dar totuşi v-aţi fi aşteptat ca să se fi sesizat din oficiu Procuratura, CNA, cineva care să atragă atenţie la argumentele dumneavoastră că averile sunt mult peste ce a putut să adune un om care mai şi mănâncă?

Alina Radu: „Am aşteptat, dar nu acum. Noi am aşteptat cu mai mulţi ani în urmă, când făceam primele dezvăluiri pe asemenea situaţii.”

Europa Liberă: Dar atunci era Voronin.

Alina Radu: „Da. Şi după Voronin chiar. Şi ţin minte, de exemplu, când am avut o investigaţie despre pădurile care erau vândute oficial, deşi e ilegal să vinzi păduri, se vând prin anunţuri, prin ziarul „Makler”. Şi atunci când „Ziarul de Gardă” a publicat o investigaţie şi era expusă clar persoana responsabilă în cadrul Moldsilva, deci, el vindea şi ajuta oamenii să vândă mai bine şi erau spuse sume. Şi atunci am sperat că organele de drept se vor apuca şi, când am fost contactaţi de CNA, ni s-

au cerut mai multe probe în acest caz, şi noi am zis: „Vai, ce bine”. Dar după aceasta s-au făcut o mulţime de presiuni asupra noastră, spunându-ni-se: „CNA trebuie să vină să verifice în calculator, să umble în echipamentele noastre. Să le arătăm cu ce aparat foto s-au făcut imaginile”. După aceasta am fost şi acţionaţi în judecată de acest personaj. După aceasta am fost citaţi şi, într-un fel, deveniţi parte a anchetei la CNA. Atunci am înţeles că unele instituţii de stat pot lucra împotriva presei. Acea anchetă nu s-a terminat cu nimic. Am mai fost anchetaţi exact la fel de către organele de poliţie într-un caz de trafic de fiinţe umane, când am fost chemaţi şi ni se cerea să dăm lista de martori şi lista de persoane care s-au plâns la „Ziarul de Gardă”. Deci, după aceasta ne-am călit şi am decis că deocamdată nu aşteptăm reacţia aceea bună, corectă, sănătoasă din partea Procuraturii şi a organelor de drept.”

Europa Liberă: Este adevărat că la Moldtelecom au cam închis accesul la „Ziarul de Gardă”, ca să nu citească personalul de acolo?

Alina Radu: „Da. Nişte persoane din interiorul instituţiei ne-au comunicat că în interior a fost blocat accesul la pagina web a „Ziarului de Gardă”. Dar bucuria noastră este că internetul e încă liber în Republica Moldova şi chiar dacă omul nu poate citi la locul de muncă, chiar şi trebuie să lucreze, nu să citească ziare, decât în pauză, poate să citească acasă orice.”

Europa Liberă: Şi Wi-Fi este în parc şi oriunde. Natalia, şi pentru dumneata aceeaşi întrebare: nu cumva aceasta e muncă sisifică, care demotivează şi pe cel care munceşte, şi pe cel care citeşte?

​Natalia Morari: „Nu. Dimpotrivă, eu cred că este o picătură chinezească ceea ce face „Ziarul de Gardă”, ceea ce fac alţi jurnalişti din Republica Moldova, realizând diferite investigaţii. Bineînţeles că ne-am fi dorit să ne aşteptăm la o reacţie promptă din partea fostului director Moldtelecom, care să iasă să spună cel puţin că: „Au fost scrise nişte neadevăruri. Îi voi ataca în judecată”. Aceasta ar fi fost o reacţie firească. Pentru că nu a ieşit, eu îmi rezerv dreptul să cred că fostul director este de acord. Este foarte greu în fiecare seară, în fiecare săptămână să lupţi cu morile de vânt. Dar totuşi noi lucrăm nu pentru cei de la putere, nu pentru cei care ocupă funcţii înalte şi stau în cabinete şi aşteaptă cum secretarele le aduc cafea în cabinete, iar ei între timp mai pun la cale diferite scheme cum să mai fure un miliard sau două. Noi o facem pentru oamenii care trebuie să citească, să se gândească, să se întrebe de ce

i-am votat o dată, şi le-am pus asemenea întrebări, dar ei din nou fură. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte. Democraţia este un lucru care se învaţă. Noi participăm, probabil, la un proces extrem de complicat al clădirii unei Moldove democratice, cu adevărat democratice. Şi ceea ce face „Ziarul de Gardă” de 11 ani, cu toate dosarele în instanţa de judecată, este parte a acestui proces. Da, într-o ţară normală CNA demult venea. Pe mine mă miră faptul că CNA vine la jurnalişti şi le cere lor probe. CNA ar trebui să fie doar sesizat, ca opinia publică, pentru că aceasta este funcţia presei, noi doar sesizăm opinia publică. Noi, a propos, putem uneori greşi, dar e treaba organelor de drept să vină şi să spună unde e dreptatea: de partea jurnaliştilor sau de partea funcţionarilor. Faptul că nu se întâmplă nu înseamnă că nu trebuie să o facem. Din păcate, se întâmplă aşa încât uneori aceste voci nu sunt auzite. De fapt, sunt auzite de către publicul nostru, dar nu sunt auzite de către cei de la putere şi, într-un final, oamenii sunt nevoiţi să iasă în stradă. Sunt absolut convinsă că acum cei care au ieşit săptămâna trecută sau duminica aceasta, dincolo de problemele legate de Platforma DA şi alţi organizatori care stau în fruntea protestului, ieşirea lor în stradă este şi rezultatul muncii „Ziarului de Gardă” sau al altor jurnalişti. Pentru că totul s-a întâmplat când presa de nenumărate ori în emisiuni, în articole, ridica întrebări: „Cum de aşa s-a furat miliardul? Organele de drept nu s-au autosesizat. Scrisorile au fost trimise ani la rând de către fostul ministru al finanţelor, de către preşedinte, de către toţi şi nimeni nu s-a autosesizat. Cum e posibil aşa ceva?”. Şi atunci când oamenii nu primesc răspunsuri la asemenea întrebări, ei odată şi odată ies în stradă, din păcate.”

Europa Liberă: Poate ultima redută într-adevăr este presa. Acum să vă întreb ce e mai eficient: investigaţia cu cifre, cu dovezi sau limbajul marţial, plin de epitete, care acreditează, de exemplu, sintagme gen „stat capturat”, „bandiţii de la putere”? Dumneavoastră cum credeţi?

Natalia Morari: „Eu cred că acestea sunt două discursuri absolut diferite. Acel limbaj marţial pe care îl vedem în stradă, la proteste nu ar fi putut să se nască, dacă nu existau multiple investigaţii făcute de presă. Acesta este un bulgăre de zăpadă care devine tot mai mare şi mai mare.

Atunci când cei care protestează ies în scenă şi ne aruncă doar lozinci, pentru mine ei nu sunt credibili. Dar atunci când ei ies în scenă sau în afara scenei, vorbesc despre faptul că iată încă o investigaţie, un fost director al Moldtelecom în doar cinci ani ce şi-a făcut şi nici CNA, nici Procuratura, care ştim de cine sunt controlate, nu au făcut nimic, pentru că acelaşi Moldtelecom e în acelaşi buzunar, aceasta devine mult mai credibil. Eu cred că aceasta este parte a aceluiaşi proces, dar este tare important să nu intrăm prea serios în această joacă cu limbaj marţial, pentru că este foarte uşor să ajungi tot acolo de unde a pornit actuala ‘apă’.”

Europa Liberă: Adică limbajul marţial să nu substituie investigaţia?

Natalia Morari: „Absolut.”

Alina Radu: „Eu vreau să spun că au fost momente când am fost fericiţi să vedem limbajul marţial în stradă, la tribună. Şi aceasta a fost în anii ’89, ’90, ’94, ’95. Pentru că până atunci era Uniunea Sovietică şi nu puteai să te expui aşa decât în beci, în bucătărie sau sub plapumă. Deci, când a apărut acest limbaj a fost o gură de aer pentru societate, a fost o sărbătoare: „Vai, putem să criticăm”. Mai târziu a început să apară şi jurnalismul liber. Şi noi, când am creat „Ziarul de Gardă”, nu ne trebuia „Ziarul de Gardă”, dar am văzut că nu există jurnalism de investigaţie. Şi am zis să facem ce putem noi pentru un jurnalism al faptelor, al datelor concrete şi al unei critici cu argumente, pentru că aveam deja libertatea să criticăm în limbaj marţial, să spunem că toţi sunt hoţi sau majoritatea. Eu am aşteptat o evoluţie şi la aceste proteste. A fost foarte frumos în ’89 cu limbajul acesta. Acum am fi putut protesta în alt limbaj, deja mai modern, deja al acestei epoci actuale, când putem nu doar vorbi cu fapte concrete, dar putem prezenta şi revendicările în alt fel, putem folosi toate mijloacele moderne altfel, decât să rămânem doar la limbajul marţial de cândva. Oricum, accept libertatea societăţii să se expună în orice fel.”

​Europa Liberă: Dar fiţi de acord că la un moment dat, când, de exemplu, în presă, în limbajul, în retorica protestatară s-a acreditat, bunăoară, termenul „păpuşarul”, şi chiar de la tribuna parlamentară a fost rostit, ca la un moment să ne dăm seama că de fapt aceasta nu e critică, aceasta e o laudă, că cineva a observat că omului vizat poate îi place să spună că el e stăpânul adevărat al Republicii Moldova şi nimic nu se mişcă în fond fără de el? În sensul acesta, dacă nu cumva limbajul, să-i zic în continuare marţial sau adjectivos, face un deserviciu, dacă nu are suportul faptelor, dovezilor şi, mai ales, dacă nu revendică organelor de drept, aşa cum sunt ele, să se autosesizeze, să spună măcar ceea ce vrea Natalia: „Nu aveţi dreptate. Vă vom înfunda în puşcărie”?

Alina Radu: „Noi, de exemplu, în ziar folosim extrem de rar acest limbaj. Avem o singură rubrică, „Circ în tramvai”, unde mai publicăm pamflete. Nici măcar în editoriale nu ne prea permitem asemenea limbaj. De ce? Pentru că şi facem altfel de jurnalism, dar, într-un fel, ne-au educat şi multiplele procese judiciare pe care le-am avut, unde am fost judecaţi. Şi atunci am deveni şi mai sobri, şi mai sobri în declaraţii şi operăm doar cu fapte. Nouă ne place acum acest limbaj al faptelor, cifrelor, datelor şi mai puţin al adjectivelor şi epitetelor.”

Europa Liberă: Dar se prind oamenii? După poşta pe care o aveţi, oamenii gustă asemenea jurnalism?

Alina Radu: „Ştiţi ce înseamnă poşta „Ziarului de Gardă”? Kilograme de scrisori în fiecare săptămână, scrise de mână despre încălcările drepturilor omului în fiecare raion şi sat, cu nume concrete de judecători, procurori, poliţişti, primari, miniştri, medici, şefi etc. Publicul nostru chiar e foarte educat la capitolul justiţie şi drepturi. Şi noi considerăm că acesta e un succes al nostru, al ziarului, pentru că ei deja îşi cunosc foarte mult din termenii juridici, din funcţionalitate sau nefuncţionalitatea sistemului. Şi vin şi ne indică exact la „bubă”, vin cu copii de hotărâri judiciare. Cititorul nostru este instruit şi noi credem că împreună am învăţat unii de la alţii şi ei chiar sunt oameni care operează cu date concrete.”

Europa Liberă: Aţi încercat să daţi cuiva să facă analiză sociologică, să studieze aceste fluxuri cum se schimbă în timp?

Alina Radu: „Din păcate, nu avem forţe. Avem foarte puţine forţe şi foarte mult de lucru. Eu am mai zis, Republica Moldova e raiul jurnalistic şi e raiul jurnalismului de investigaţie. Aici în fiecare zi, deschizi ochii dimineaţa şi ai 20 de teme extraordinar de bune, referindu-mă la teme profunde, adânci pentru investigaţie. Şi nu mai ai timp.”

Europa Liberă: Domnule, ce zile am ajuns, să se spună: „Avem teme bune”.

Natalia Morari: „În sens că avem multe „bubeʾ.”

​Alina Radu: „Serios. Pentru că ne contactează atât de des reporteri din străinătate care vor să vină aici să lucreze cu noi ca să facă nişte investigaţii şi ei. Deci, ei în ţara lor nu au corupţie, nu prea au despre ce scrie. Aici este.”

Europa Liberă: Când îl prind pe un Strauss-Kahn, sărmanul, sunt bucuroşi.

Alina Radu: „Da, pentru lucruri mai minore, eu nu zic că nu sunt mai importante şi cu Strauss-Kahn. Deci, atunci ne dăm seama că noi trăim într-o epocă importantă şi foarte utilă pentru jurnalişti. Aici poţi învăţa şi am făcut şcoală foarte multă şi foarte bună. Sigur că în calitate de cetăţeni vrem schimbare imediat, dar în calitate de reporteri vrem să lucrăm, ne place munca, considerăm că oricum e utilă şi cetăţenii ne susţin. Aici funcţionează.”

Natalia Morari: „Şi totuşi, Alina, eu cred că cetăţeanul din tine ar putea renunţa la acest rai jurnalistic, de dragul traiului într-un stat democratic în care ar exista mai puţine „bube” despre care scrieţi.”

Alina Radu: „Am discutat de multe ori în redacţie şi niciunul dintre noi nu a decis să plece. Toţi vrem să facem statul democrat aici, deşi am fi putut pleca, probabil.”

Europa Liberă: Natalia, dumneata eşti moderatoare de emisiune, tocmai eşti la mijlocul unor confruntări verbale, de foarte multe ori, în stilul limbajului militantist, uneori cu argumente. Cum reuşeşti dumneata să păstrezi echilibrul într-o emisiune? De fapt, ai talkshow-uri contra cronometru, nu sunt dezbateri lungi, ca să nu iasă o discuţie genul „papagalul e viu, papagalul e mort”, fiecare se crede în drept să lanseze afirmaţii şi să apere înverşunat punctul dânsului de vedere. Din asemenea dezbateri telespectatorul, ascultătorul dumitale cu ce vrei să plece?

Natalia Morari: „Eu vreau ca omul să plece cu propriile concluzii şi în niciun caz acestea să nu fie cumva influenţate de mine sau de altcineva. Omul trebuie să aibă tot meniul părerilor, după care îşi va face propria părere. Într-adevăr este extrem de greu în ultimul timp, şi eu observ aceasta în ultimul an, emisiunile au devenit mult mai militantiste. Acei care critică guvernarea, aşa-zişii analişti politici, care cândva încercau să fie foarte echidistanţi, aşezaţi, vorbeau cu fapte, acum au început să folosească tot felul de sintagme gen „păpuşar” şi nu numai. De ce se întâmplă? Probabil, pentru că puterea nu aude. Dar aceasta nu înseamnă că ei trebuie să renunţe la o anumită consistenţă. Pentru că nu poţi lupta cu aşa-zisul rău fără ca să oferi ceva în loc. Nu este îndeajuns să strigi că acesta e hoţ, tu trebuie să oferi ceva în loc, să fii consistent. Pentru că dacă nu vei fi consistent, care va fi garanţia că nu vom păşi pe aceeaşi greblă?”

Europa Liberă: Dar fiecare al doilea, cel puţin există aşa o impresie, vrea să dea sfaturi: „Uite aşa trebuie să facă guvernul sau opoziţia. Aşa trebuie să procedeze”. În loc de analize, se fac „horoscoape” politice.

Natalia Morari: „Din păcate, da.”

Europa Liberă: Publicul cu ce se alege din genul acesta de discuţii?

​Natalia Morari: „Am încercat în ultimul an, dacă e să compar emisiunile de acum un an şi emisiunile pe care le fac acum, acum vezi mai puţini analişti politici. Eu foarte des practicam să fac emisiuni doar cu analiştii politici, acum o fac mai rar. Prefer să am neapărat şi un jurist, neapărat, poate, şi un politician din opoziţie sau extraparlamentar, pe cineva din societatea civilă. Pentru că personal eu am obosit deja de aceste sfaturi. Dacă acestea ar fi simple şi sincere sfaturi, dar noi ne dăm foarte bine seama că de foarte multe ori ele sunt primite dimineaţa la diferite sedii de partide din Chişinău, lor li se spune ce fel de idee trebuie să fie livrată astăzi.”

Europa Liberă: E o presupunere sau e un fapt?

Natalia Morari: „Eu cred că este un fapt.”

Europa Liberă: Cât de reprezentată este vocea poporului, Alina şi Natalia, în ceea ce faceţi dumneavoastră şi în presă în general? Cât de prezent este purtătorul de opinie, cel de la firul ierbii? Avem astăzi vocea autentică a poporului în presă?

Alina Radu: „În ziarul nostru avem. Multe dintre articolele pe care le scriem sunt la solicitarea unor oameni exacţi, concreţi, care vin la redacţie, care ne telefonează. Practic, primim în fiecare zi scrisori şi încercăm să ţinem cont de ei, chiar adunăm aceste scrisori. Nu ştim ce vom face cândva...”

Europa Liberă: Dar ei vor să-şi rezolve o situaţie particulară.

Alina Radu: „Da, dar aceştia sunt ei. Eu cred că Ziarul de Gardă este, probabil, singurul ziar care acordă atât de multă atenţie justiţiei. Nu scăpăm sau încercăm să nu scăpăm niciun caz sonor în justiţie, ca să nu-l urmărim şi să nu-l elucidăm. Şi atunci majoritatea oamenilor care ni se plâng vin cu plângeri pe teme de justiţie. Şi e clar că ei au citit şi ei îşi spun şi părerea lor.”

Europa Liberă: Dar oamenii nedreptăţiţi politic, cum ar fi, de exemplu, Petrenco?

Alina Radu: „Nu-l promovăm pe Petrenco sau opţiunile politice ale nimănui. Dar atunci când sunt încălcări ale sistemului, nu ale lui Petrenco, dar şi ale lui Petrenco încălcări, dacă el este exponent al unei instituţii publice sau al unei organizaţii care are şi responsabilităţi, sigur că prezentăm tot, nu avem nicio problemă. Dar nu pot să zic că acoperim întreg publicul. Poate încă rămân nereprezentaţi vorbitorii de limbă rusă, poate rămân nereprezentaţi o parte dintre cetăţeni. Cel puţin, nu avem plângeri pe aceasta şi nu există vreun criteriu intra-redacţional că ar trebui să limităm opinia publică.”

Europa Liberă: Recunosc, eu ori de câte ori am discuţii despre situaţii particulare, readresez persoanele, că nu putem noi să ne ocupăm, noi foarte rar ne ocupăm de istorii particulare, readresez la „Ziarul de Gardă” şi la Centrul de Investigaţii Jurnalistice, pentru că sunt două instituţii cu reputaţia foarte bună.

​Natalia Morari: „Eu fac acelaşi lucru. Noi la televiziune primim foarte multe scrisori la adresa emisiunii „Politica”. Oamenii ne scriu despre diferite probleme şi când e vorba de cazuri legate de justiţia moldovenească injustă, eu de fiecare dată le recomand şi le dau adresa de email sau chiar numărul de telefon al celor de la „Ziarul de Gardă”. Pentru că le explic că pentru noi, de exemplu, pentru cei de la televiziune, este mult mai uşor, nu în sens că nu vrem să facem această muncă, dar ne este mult mai uşor să ne bazăm deja pe fapte care au fost scrise, tipărite, au apărut pe hârtie, aşa cum o face „Ziarul de Gardă”, ca pe urmă seara, în ziua în care apare investigaţia, de exemplu, despre fostul director Moldtelecom, să dezbatem acest lucru în talkshow, ca să-i dăm o anumită amploare. Noi de fiecare dată le recomandăm oamenilor să se adreseze la „Ziarul de Gardă”.”

Alina Radu: „Eu vreau să vă spun că e o onoare pentru noi să aflăm că toţi au încredere şi retrimit oamenii la noi. Dar e o povară enormă, practic, în fiecare zi vin persoane şi spun: „Am fost la televiziunea „X” şi au spus să venim la voi. Am fost la redacţia „X” şi au spus să venim la voi. Am fost la ziar sau la o agenţie, sau la radio”. Deci, pentru noi e prea mult, noi nu reuşim să deservim. Noi, pur şi simplu, avem această ambiţie să auzim cetăţeanul, dar aceasta înseamnă că nu reuşim şi noi să facem faţă acestui flux. Şi eu aş încuraja toate instituţiile de presă să încerce să discute cu toţi cetăţenii, să le redea vocea. Mai ales că oamenii privesc liniştit televizorul şi, atunci când le apare problema, ei vin la „Ziarul de Gardă”. Și noi suntem uneori nevoiţi să-i întrebăm: „De ce aţi venit la „Ziarul de Gardă”?” - „Pentru că toţi zic de voi”. - „Dar sunteţi abonat? Citiţi?” - „Nu. Doar ştim de peste tot că voi faceţi acesta”. Şi noi suntem nevoiţi să acordăm în primul rând atenţie abonaţilor, adică celor care sunt cu noi pe o perioadă mai lungă, fiindcă nu reuşim.”

Europa Liberă: Şi vă sprijină...

Alina Radu: „Da, suntem o comunitate...”

Europa Liberă: ...prin cotizaţii. Eu m-am oprit la jumătate de frază. Tocmai necazul meu este când îi trimit la anchetatori, la procurori – „Am fost şi acolo e cale zadarnică”.

Natalia Morari: „Ei, de obicei, de acolo deja vin la presă.”

​Europa Liberă: Da. Sigur că noi tot ne ocupăm la rubrica „Dreptul tău”, lunea, vorbim despre cazuri particulare, dar care ne servesc pe platformă pentru nişte concluzii, generalizări. Consider una dintre sarcinile primordiale ale presei este să-i determine pe oameni să-şi ia în mâini viaţa, să folosească puţinele sau multele pârghii care există, care în lege sunt descrise excelent.

Alina Radu: „Dar trebuie să remarcăm că în aceste zile avem mai multă presă ca niciodată. Eu cu cinci ani în urmă nu am visat că vom avea atâta presă. Şi de fapt omul e reprezentat mai puţin ca niciodată.”

Natalia Morari: „Absolut. Pentru că această presă este servilă şi este partajată politic, la fel ca restul instituţiilor de stat.”

Europa Liberă: De aceasta v-am şi întrebat cât de reprezentat este omul de la firul ierbii. Şi Natalia aş fi vrut să răspundă la întrebarea aceasta. Există vocea autentică a poporului sau este monopolizată, intermediată?

Natalia Morari: „Noi avem mesaje în direct şi prin intermediul paginii noastre de pe Facebook, şi prin intermediul numărului scurt de telefon, oamenii pot să-mi trimită mesaje, oameni îmi trimit şi emailuri. Plus la aceasta, eu în fiecare zi, înainte de emisiune, de exemplu, vorbesc cu paznicul nostru care stă la intrare în clădire.”

Europa Liberă: Procedeul clasic cu taximetristul.

Natalia Morari: „Eu întotdeauna vorbesc cu taximetriştii, întotdeauna vorbesc cu paznicii, întotdeauna vorbesc cu femeile de serviciu, cu oamenii simpli. Pentru mine este important să aud şi părerea lor. De foarte dese ori eu înţeleg că ceea ce noi discutăm este absolut irelevant, pentru că oamenii nici măcar nu ştiu despre aceasta sau pe ei nu-i interesează, pe ei îi interesează o bucată de pâine cu unt pe masă.”

Europa Liberă: Sunt convins că te recunosc oamenii şi în stradă, şi te abordează.

Natalia Morari: „Da. Vorbesc şi în stradă.”

​Europa Liberă: Eu am acelaşi privilegiu, probabil, să fiu recunoscut de oamenii care vând roşii şi struguri în stradă. Şi am o mare plăcere să discut cu ei, să văd cum rezonează munca jurnalistică în mediul acesta. Iar „cireaşa de pe tort” întotdeauna sunt paznicii de la parcare, acolo am dezbateri. Mai curând, ei ţin discursuri şi îmi fac lista de sarcini pe care eu să le abordez în continuare.

Natalia Morari: „Eu, de exemplu, nu trebuie să-l ascult pe premierul Valeriu Streleţ sau pe altcineva dintre guvernanţii noştri ca să înţeleg că e plină criză. Chiar venind la stidiou, am vorbit cu o vânzătoare în stradă care m-a recunoscut şi a început singură să-mi povestească despre criza prin care ei trec.”

Alina Radu: „Dar să recunoaştem că acest privilegiu uneori este şi o mare frustrare. Oamenii ne adresează mai multe întrebări decât am putea noi răspunde. Sau uneori suntem în poziţii destul de jenante, pentru că oamenii vor un răspuns imediat şi să faci ceva imediat.”

Europa Liberă: Domnul Streleţ ar avea foarte mult câştig, dacă ar coborî din maşină, s-ar elibera de bodyguarzi şi ar merge nu doar o dată în an, cum mai practică liderii de partid, să cumpere la piaţă nişte struguri sau brânză.

Alina Radu: „Dar nu doar domnul Streleţ. Eu sunt mirată, Republica Moldova, cel mai sărac stat din Europa, e de fapt cu totul altfel decât în Europa. În Europa prim-miniştrii vin la serviciu cu bicicleta, miniştrii la fel. Nu pot zice nimic de angajaţi de rând din minister, la noi viceminiştrii încă mai vin cu maşina de stat, toţi şefuleţii de nişte direcţii încă mai folosesc maşina, transportul de stat.”

​Natalia Morari: „Şi o folosesc şi după orele de serviciu.”

Alina Radu: „Da. Şi pentru dus la piaţă, şi pentru dus la soacră.”

Natalia Morari: „Şi în vacanţă în străinătate.”

Alina Radu: „Toţi trebuie să coboare imediat, mai ales în situaţia când s-a furat miliardul nu mai avem bani de maşină.”

Natalia Morari: „Dar, poate, se tem să coboare? Pentru că dacă vor coborî, nu vor fi primiţi atât de bine cum le pare.”

Alina Radu: „De ce te temi nu scapi.”

Europa Liberă: Sau îşi agravează situaţia. Acum ar putea fi împroşcaţi cu roşii, dar pe urmă s-ar putea să păţească mai rău. Eu sunt ofticat demult, cred că toată viaţa mea jurnalistică de aceste întrebări. Probabil, primul care a dat ton a fost Elţin, când s-a urcat în troleu, numai ce a rămas din acea călătorie a lui Elţin în troleu ştim foarte bine. Şi am ajuns la aceste castele, ele cresc ca ciupercile, proprietăţi ale unor rude, declarate cu valori mult sub cea reală şi de piaţă ş.a.m.d. În concluzie, suntem încă mult prea departe de finalul muncii pe care noi ni l-am propus. Vă doresc succes în continuare, să nu renunţaţi. Eu vă promit că vă voi sprijini cu ce pot, cel puţin cu invitarea la discuţii despre modul în care se poate lucra.

Alina Radu: „Haideţi să ne luăm drept scop să milităm pentru legalizarea confiscării averilor…”

Natalia Morari: „…dobândite ilegal…”

Alina Radu: „…toţi jurnaliştii împreună. Și să muncim împreună la acest capitol, şi să vedem dacă nu aducem o notă nouă în discursul public.”

Europa Liberă: Confiscarea şi deimunizarea.

Natalia Morari: „Eu am fost în Stockholm şi intrând într-un bar, am stat la coadă la bar şi văd că în faţa mea stă un domn îmbrăcat la costum, tare elegant. Când s-a întors spre mine, am înţeles că acesta este regele Suediei. Ştiam cine e, pentru că am participat cu ceva timp înainte la o conferinţă. Şi am înţeles că în jurul meu nimeni, în afară de mine, nu se miră că regele Suediei stă la coadă la bar, îşi scoate portmoneul şi îşi plăteşte berea. Eu nu am văzut patru paznici, şase bodyguarzi, trei şoferi şi escortă la ieşire. Regele Suediei stătea la bar plătindu-şi propria bere. Faptul că nimeni nu se mira şi demonstrează că ţările trăiesc normal atunci când asemenea comportament devine normalitate.”