Descinderi la 16 cazinouri şi săli de jocuri de noroc! Reţeaua aplica o schemă de evaziune fiscală//FOTO

Poliţiştii au descins la 16 cazinouri şi săli de jocuri de noroc din ţară, unde au depistat nereguli grave în activitate. Ca urmare a investigaţiilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că reţeaua de cazinouri era gestionată de un grup de persoane, suspectată de neachitarea integrală a taxelor şi impozitelor fiscale obligatorii.

Bănuiţii activau după o schemă, bazată pe utilizarea combinată a câtorva metode de fraudare a datelor reale cu privire la cifrele de afaceri. Aceştia denaturau datele contoarelor fizice, electronice ale aparatelor şi rulotelor de joc, modificau numerele iniţiale de identificare ale acestora întru camuflarea originii şi vechimii lor.

Astfel, aparatele erau reutilate prin dublarea celor ordinare – crearea de 2 locuri la un singur aparat de joc – precum şi necontabilizarea încasărilor avute pe timp nocturn şi în zilele de odihnă.

În urma celor 30 de percheziţii în automobilele, domiciliile, oficiile şi punctele comerciale ale suspecţilor, poliţiştii au ridicat 2 600 000 de lei, necontabilizaţi şi documente de evidenţă contabilă.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 244 alin. 2 Cod Penal al RM „ Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor”.

Dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, ei riscă amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 de lei sau închisoare de până la 6 ani.

cayinoue

bani

bani

politia

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.