În perioada 24-27 septembrie, la Chişinău se vor desfăşura Zilele Europene ale Patrimoniului 2015 cu genericul „Patrimoniu industrial şi tehnic” - o temă comună pentru majoritatea statelor europene.
Principalele activităţi ale evenimentului vor readuce în discuţie problema cercetării, protejării şi punerii în valoare a monumentelor industriale din moment ce până în prezent au beneficiat într-o măsură insuficientă de proiecte de restaurare.
Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de Stat conţine 60 de monumente industriale. Vestigiile arheologice, istorice şi etnografice sunt mai puţin evidente în Republica Moldova, decât în ţările din Europa Occidentală.
Astfel, instituţiile de profil, secţiile raionale de cultură, muzeele, şcolile vor organiza lecţii tematice, proiecţii de film pentru elevi, expoziţii, ateliere practice referitoare la diferite tehnici şi procedee utilizate în industrii, excursii ghidate la monumentele de patrimoniu industrial de importanţă naţională sau locală etc.
Amintim că în fiecare an, în luna septembrie la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene se sărbătoresc Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP). Evenimentul are loc în circa 50 de ţări-parte ale convenţiilor europene referitoare la patrimoniul cultural, cu peste 20 milioane vizitatori anual.
Acţiunile pun în valoare monumente istorice, situri arheologice, colecţii de artă, meşteşuguri tradiţionale etc., permiţând europenilor să cunoască patrimoniul cultural comun. Astfel, cetăţenii sunt încurajaţi activ să se implice în salvgardarea patrimoniului cultural.
Ediţia din anul 2014 al Zilelor Europene ale Patrimoniului organizată în Republica Moldova a cuprins peste 100 evenimente, întrunind circa 10 mii vizitatori.