Cum a ajuns China să dicteze politica monetară în SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

China dovedeşte chiar şi indirect că este o putere economică prin faptul că turbulenţele de pe piaţa sa de capital au dus la amânarea creşterii dobânzii de referinţă în Statele Unite.

Reprezentanţii Rezervei Federale au fost nevoiţi să păstreze aceeaşi rată minimă a dobânzii pe piaţă Americană sub scuza că orice modificare a acesteia ar putea afecta negativ economia americană şi nivelul inflaţiei, relatează Bloomberg.

China poartă toată vina

Preşedintele Rezervei Federale, Janet Yellen a fost nevoită să explice pe larg de ce a fost preferată o nouă amânare a creşterii dobânzii, principalul argument fiind îngrijorarea investitorilor referitoare la evoluţia pieţei de capital din China.

„Dacă nu ar fi fost China şi toate turbulenţele înregistrate pe acea piaţă, cred că membrii Rezervei Federale ar fi decis creşterea dobânzii de referinţă”, susţine Mickey Levy, economist şef pentru pieţele din America şi Asia la Berenberg – New York.

China a concentrat toată atenţia lumii financiare asupra sa după ce, din luna iunie, prăbuşirea constantă a bursei din Shanghai a generat pierderi de 5000 de miliarde de dolari în valoarea acţiunilor companiilor listate.

De asemenea, banca centrală a Chinei a stârnit valuri de îngrijorare pe piaţă valutară după ce, începând cu 11 august, a recurs la o devalorizare constanţa a monedei proprii, într-un ritm nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani.

În acelaşi timp, a doua mare economie a lumii înregistrează un ritm redus de creştere, în ciuda modificării în 5 rânduri a ratei dobânzii de referinţă din China şi a aplicării unor stimuli fiscali.

„China şi-a dovedit influenţa în ceea ce priveşte rezultatul şedinţei Rezervei Federale, ceea ce reprezintă o noutate”, arată Tai Hui, expert analist pentru piaţă asiatică al JPMorgan Asset Management din Hong Kong.

Influenţă în creştere

Evoluţia economică a Chinei afectează pieţele de pe întreg globul într-un fel nemaiîntâlnit înainte, iar influenţa sa este în continuă creştere pe măsură ce dimensiunile economiei chineze rivalizează cu cele ale economiei americane.

Anul trecut, China a avut o influenţă de 13,3% în economia globală, mult peste cele 5 procente pe care le reprezenta în urmă cu un deceniu.

„China a devenit o parte importantă a economiei globale. Va avea un impact din ce în ce mai mare asupra altor economii şi asupra politicii monetare de pe alte pieţe”, consideră David Loevinger, fost expert al Trezoreriei americane.

Cu ochii pe Beijing

Yellen a trebuit să recunoască faptul că amânarea creşterii dobânzii de referinţă a fost determinată de influenţă economiei chineze.

„Am revăzut toate evenimentele petrecute în ultimele luni pe cele mai importante pieţe financiare de pe glob, dar ne-am concentrat îndeosebi pe China”, a explică preşedintele Rezervei Federale.

Yellen susţine că economiştilor americani le este încă neclar cu cât va scădea economia chineză în acest an şi cum va reuşi Beijingul să contracareze acest trend descendent.

„Problema este dacă ne confruntăm sau nu cu un risc ca economia chineză să alunece pe o pantă abruptă”, a precizat Janet Yellen.

Şefa Rezervei Federale se arată îngrijorată şi de abilitatea oficialilor de la Beijing de a gestiona acest moment tensionat.

Reacţia economiştilor din Banca Populară a Chinei a constat în reducerea succesivă a dobânzii de referinţă, devalorizarea yuanului şi scăderea nivelului rezervei minime obligatorii.

Pe piaţa americană, inflaţia încă se menţine la un nivel satisfăcător, dar membrii Rezervei Federale susţin că aşteaptă semnale mai sigure venite de pe piaţa muncii înainte de a opera modificări ale dobânzii de referinţă.

Oricât de încurajatoare ar arată ciferele economiei americane, riscurile de pe piaţa globală vor dicta întotdeauna politică monetară, crede Brian Jacobsen, administrator al unui portofoliu de investiţii de 250 miliarde de dolari pentru Wells Fargo Advantage Funds.

„Rezerva Federală nu se teme în mod deosebit de China, dar condiţiile globale dictează prognozele de creştere economică şi nivelul inflaţiei.

Rezervă Federală trebuie să privească la drumul care se aşterne înainte, nu la cel parcurs până acum”, explică Jacobsen.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...