Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.09.2015

Autorităţile Austriei au reintrodus temporar controale la frontierele cu Ungaria, Serbia, Italia, Slovacia şi Slovenia

Autorităţile Austriei au reintrodus temporar controale la frontierele cu Ungaria, Serbia, Italia, Slovacia şi Slovenia

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează cetăţenii moldoveni că, începând cu data de 16 septembrie 2015, autorităţile Austriei au reintrodus temporar controale la frontierele cu Ungaria, Serbia, Italia, Slovacia şi Slovenia.

Astfel, MAEIE atrage atenţia cetățenilor care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ungaria că au fost reintroduse controalele la punctele trecere a frontierei Hegyeshalom şi Kophaz. De asemenea, a fost închis punctul de control al frontierei cu Republica Serbia, din dreptul localităţii ungare Roszke şi a fost suspendată activitatea în punctul de control al frontierei Asotthalom. Tranzitarea frontierei ungaro-sârbe se recomandă prin punctul de control Tompa, care funcţionează zilnic în intervalul orar 07:00 - 19:00.
MAEIE atenţionează că în orice moment situaţia se poate schimba, motiv pentru care recomandă cetăţenilor să se informeze din timp asupra condiţiilor de călătorie, a circulaţiei rutiere şi feroviare atât din Austria, cât şi din Ungaria, consultând paginile oficiale ale autorităţilor acestor ţări:
-    pentru Austria: administraţia drumurilor - www.asfinag.at, poliţia austriacă - www.polizei.at şi căile ferate austriece - www.öbb.at.
-    pentru Ungaria: Inspectoratul General al Poliţiei - www.police.hu, circulaţia rutieră pe principalele drumuri din Ungaria - www.utinform.hu/webkamerak/

Reamintim că la data de 13 septembrie curent şi autorităţile germane au luat decizia de a reintroduce temporar controlul la frontiera Republicii Federale Germania cu Austria (zona Passau), fiind îngreunată circulația rutieră.

Pentru mai multe informaţii cetăţenii Republicii Moldova pot apela:

Centrul de Apel al MAEIE
din Republica Moldova: 080090990 (apel gratuit)
din străinătate: +373 22 788 722

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus