În a patra duminică din Postul Mare, creştinii ortodocşi de stil vechi îi sărbătoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia, ucişi pentru că nu au vrut să renunţe la credinţă.
Catedrala „Naşterea Domnului” din capitală a fost neîncăpătoare astăzi pentru credincioşii veniţi la Liturghie. Totodată, gospodinele au adus cu ele „sfinţişori”, colaci pregătiţi special pentru această zi.
Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman Licinius. Când a aflat că 40 dintre soldaţii săi nu vor să aducă jertfă zeilor, el a ordonat ca aceştia să fie întemniţaţi, loviţi cu pietre, ţinuţi în apa rece ca gheaţa a unui lac de munte apoi arşi.
În cinstea lor, femeiele gătesc 40 de colaci în forma cifrei 8, reprezentând corpul uman, care se numesc „sfinţişori” sau „mucenici”. Şi bărbaţii au o tradiţie legată de această sărbătoare. Unii dintre ei sunt convinşi că pentru a avea putere de muncă tot anul trebuie să bea în această zi 40 de pahare de vin.