Potrivit poliţiei, indivizii cu vârste cuprinse între 23 şi 27 de ani au devenit agresivi după ce inspectorii de patrulare s-au apropiat de ei şi le-au spus să-şi parcheze automobilul în altă parte. Asta pentru că au oprit într-un loc interzis la intersecţia dintre bulevardul Ştefan cel Mare şi strada Puşkin. Tinerii au refuzat să se conformeze şi i-au înjurat pe oamenii legii. În consecinţă, ofiţerii de la Patrulare au vrut să-i escorteze la Inspectoratul de Poliţie Centru, dar misiunea s-a dovedit a fi extrem de grea.

În cele din urmă, cei patru indivizi au fost duşi la Inspectoratul de Poliţie.

„Ei urmează suplimentar să fie citaţi la Inspectorat pentru audieri. Se acumulează toate probele necesare şi totodată urmează să fie cercetate secvenţele video care au surprins acest incident şi în dependenţă de circumstanţe persoanele riscă să fie cercetate chiar şi pentru huliganism”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei capitalei, Adrian Jovmir.

Dacă se vor alege cu un dosar penal pentru huliganism, indivizii riscă până la cinci ani de puşcărie.