(VIDEO) Ungaria: „Zid al rușinii” pe Facebook, împotriva jurnalistei care a lovit cu piciorul imigranți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Imaginile cu o operatoare de televiziune din Ungaria care a lovit cu piciorul imigranți ce treceau frontiera țării sale au suscitat reacții aprinse în Ungaria, în condițiile în care țara este deja criticată pentru atitudinea sa față de imigranți, informează AFP.

Un „zid al rușinii” pe Facebook, care include fotografii, imagini video și comentarii cu privire la incident, a primit susținerea a 16.000 de internauți, până miercuri după-amiază.

Imaginile, apărute marți seara pe rețelele de socializare, o arată pe această tânără femeie, Petra Laszlo, cu camera pe umăr, punând piedică unui bărbat ce fugea cu un copil în brațe și lovind cu piciorul, într-un incident separat, o fetiță. Jurnalista lucra pentru un post de televiziune apropiat extremei drepte.

„Faceți de rușine profesia dumneavoastră”, a scris un internaut.

Postul de televiziune unde lucra jurnalista, N1TV, apropiat extremei drepte, a anunțat de marți seara că Petra Laszlo a fost dată afară „pentru comportament inacceptabil”.

Deocamdată, Petra Laszlo nu a reacționat public.

Incidentul a avut loc la Roszke, lângă frontiera cu Serbia, în sudul Ungariei, unde sute de imigranți au forțat un cordon al poliției.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...