Şefa DNA a precizat că nu s-a făcut flagrant în acest caz din considerente de tactică a anchetei, iar banii marcaţi au fost descoperiţi la percheziţia corporală făcută la DNA, scrie gandul.info.

„Din considerente de tactică ale anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârşirii presupusei fapte, ci imediat după. A fost citat cu mandat de aducere”, a repetat Laura Codruţa Kovesi. „Mai mult decât atât, ca şi un detaliu tehnic, potrivit Codului de procedură penală, nu se pot efectua percheziţii domiciliare după orele 20:00, deci percheziţiile pe timp de noapte. Având în vedere că în această cauză sunt suspectate şi alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după presupusa comitere a faptei. O parte din bani au fost găsiţi în timpul percheziţiei corporale asupra suspectului, o altă parte din bani au fost găsiţi la domiciliu, o parte din bani au fost găsiţi la un martor care a fost audiat în aceeaşi seară”, a spus şefa DNA.

Reamintim că primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte cu puţin înainte de miezul nopţii. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, primarul general al Bucureştiului ar fi primit, sâmbătă seară, de la şeful unei instituţii din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la patru denunţători. Unele surse spun că persoana care i-a adus banii ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa. Acesta este în arest la domiciliu.