Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Primăria a sistat lucrările de…

Primăria a sistat lucrările de construcţie a blocului de locuinţe de pe strada Ion Creangă

Primăria municipiului Chişinău a anunţat că au fost sistate lucrările de construcție a blocului de locuințe de pe strada Ion Creangă, până la soluţionarea litigiului.

Amintim că ieri, 2 septembrie, copiii de la clubul de dansuri „Codreanca” au blocat o porțiune din strada Ion Creangă din capitală, pentru câteva minute și au dansat în semn de protest. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de construcția unui bloc locativ lângă parcul Dendrariu și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Petru Gozun, directorul clubului „Codreanca”, susține că a fost blocată trecerea spre club, copiilor rămânându-le doar un metru lățime lângă un șanț de trei metri adâncime. El susține că vinovat se face viceprimarul Nistor Grozavu, care ar fi permis emiterea certificatului de urbanism și a certificatului de construcție. Protestatarii s-au adresat la Cancelaria de Stat și Consiliul Municipal Chișinău, însă nu au primit niciun răspuns.

Protestul s-a încheiat cu distrugerea gardului temporar din jurul noii construcții. Câțiva protestatari au plantat simbolic un copăcel în locul celor scoși de compania de construcții.