Totodată, judecătorii au înştiinţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări, deoarece şoferul a părăsit România după ce prima instanţă l-a lăsat în libertate.

Pe 19 august, un autobuz plin cu turişti moldoveni s-a răsturnat în apropiere de localitatea Baldovineşti, din judeţul Brăila.

Trei copii cu vârste cuprinse între şase şi 15 ani au murit, iar alte 27 de persoane au fost rănite. Pasagerii veneau din Turcia spre Chişinău cu un autobuz de linie.

Potrivit poliţiei române, şoferul, acuzat de ucidere din culpă, circula cu viteză excesivă şi riscă acum şapte ani de închisoare.