Consiliul de presă s-a autosesizat şi cere administraţiei instituţiei desfăşurarea unei anchete interne pe marginea acestui caz. 

Totul a pornit de la o postare pe o reţea de socializare în care Alina Ţurcanu, membru al Consiliului de presă, a criticat portalul publika.md pentru că a distorsionat o informaţie referitoare la protestul de pe 6 septembrie organizat de Platforma "Demnitate şi Adevăr".

După publicarea acestui comentariu, jurnalista a fost înjurată, intimidată şi ameninţată de Daniel Lachi, un angajat al Publika TV, chiar pe reţeaua de socializare. El i-a scris jurnalistei: „O să te urmăresc, fă aşa ca să nu fie nevoie să te pedepsesc”.

Într-un comunicat emis de Consiliul de Presă se arată că ameninţarea şi intimidarea pentru expunerea opiniilor critice sunt inadmisibile într-o societate democratică şi cad sub incidenţa legislaţiei.

Postul de televiziune vizat nu a comentat deocamdată situaţia. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.