Din agenda moldoveană a zilei, prezentată de agenția de presă IPN: la Chișinău are loc de dimineață ședința festivă a Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei, consacrată Sărbătorii Naționale Limba Noastră cea Română.
Tot în capitală, cu aceeași ocazie, vor avea loc depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel mare și pe Aleea Clasicilor, ca și un concert în PMAN la 17.30.
Centrul Național Anticorupție, Direcția Generală Anticorupție (România) și Fundația Hanns Seidel organizează instalarea Labirintul Anticorupție în Cahul la ora 11.00. O construcție similară, care ajută publicul să înțeleagă cum se poate lupta cu corupția, a fost ridicată ieri la Chișinău.
Are loc inaugurarea Casei-Muzeu „Grigore Vieru” în satul Pererâta, raionul Briceni - de la ora 11.00.
Biblioteca Naţională a Republicii Moldova inaugurează în la sediul ei din capitală la ora 12 ediţia a XXIV-a Salonului Internaţional de Carte, consacrată bibliologului şi poetului Alexe Rău, precum și ediţia a V-a a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii.
Din agenda internațională a zilei, prezentată de agenția Reuters: președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, vizitează până la 3 septembrie China la invitația omologului său chinez Xi Jinping.
La Calais, în Franța, vor merge ca să evalueze la fața locului situația refugiaților premierul francez Manuel Valls și ministrul său de interne Bernard Cazeneuve, însoțiți de vicepreședintele CE Frans Timmermans și de comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos.
La Kiev, Parlamentul ucrainean va vota reforma constituțională.
Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, găzduiește în Alaska o conferință de miniștri de externe din țările cu teritorii arctice, la care va lua cuvântul și președintele Barack Obama.