Cei trei copii sirieni salvaţi din camionul condus de un român în Austria au dispărut din spital

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cei trei copii sirieni salvaţi vineri dintr-un camion cu 26 de refugiaţi condus de un cetăţean român în Austria au dispărut din spitalul în care erau trataţi, împreună cu familiile lor, a anunţat poliţia austriacă, citată de BBC News Online.

Camionul cu 26 de refugiaţi din Siria, Afganistan şi Bangladesh a fost oprit vineri în apropierea orăşelului St. Peter am Hart, situat lângă graniţa cu Germania. Trei copii din autovehicul se aflau în stare gravă din cauza deshidratării.

Şoferul român în vârstă de 29 de ani a fost reţinut, iar copiii – două fete şi un băiat cu vârste între unul şi cinci ani – şi părinţii lor au fost transportaţi la spitalul din oraşul învecinat Braunau.

Poliţia a precizat că erau în stare critică şi aproape inconştienţi când au fost găsiţi. „Personalul medical ne-a spus că ei nu ar mai fi rezistat mult timp, două, poate trei ore”, a declarat David Furtner, din cadrul poliţiei austriece.

În cursul zilei de sâmbătă, însă, cei trei copii şi familiile lor au dispărut din spital. Autorităţile consideră că aceştia ar fi putut încerca să treacă frontiera spre Germania, pentru a nu fi deportaţi în Ungaria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...