Breaking News

image
Sursa foto: jurnal.md

Decizie CSE: Protestele cu blocarea circulației vor putea fi oprite de Poliție

Deblocarea străzilor de către protestatari se va face fără implicarea primarului, iar Poliția va avea mai multe pârghii în acest sens. Mai exact, desfășurarea întrunirilor cu blocarea benzilor de circulație, a arterelor de transport sau a căilor de acces către instituțiile publice vor fi interzise în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale.

Decizia mai prevede că dacă în timpul desfăşurării întrunirii, unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, Poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. În același timp, dacă acțiunile enumerate se încalcă grav, Poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale.

Totodată, Comisia pentru Situații Excepționale a constatat situația de alertă pe piața energiei, iar în scopul asigurării securității energetice pe perioada de urgență, SA ,,Moldovagaz” i-a fost permisă prelungirea până la data de 30 noiembrie 2022 a termenului de plată a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte în perioada aprilie-octombrie 2022.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: