image
Sursa foto: Profimedia

Momentul în care Kylian Mbappe a răbufnit și a mers la conducerea lui PSG să ceară explicații

Kylian Mbappe (23 de ani) ar fi cerut să plece de la PSG, nemulțumit că promisiunile primite în vară, când și-a prelungit contractul, de la șefii lui PSG nu au fost respectate.

Se pare că aspectul care l-a deranjat cel mai tare pe francez este rămânerea lui Neymar, cu care nu este nici pe departe în cele mai bune relații.

Conducerea lui PSG i-a promis lui Kylian Mbappe în vară că Neymar va pleca, însă planurile celor două părți s-au năruit pentru că brazilianul a activat o clauză din contract, mișcare în urma căreia angajamentul s-a prelungit cu încă doi ani, până în 2027.

De asemenea, un alt motiv pentru care Neymar nu a plecat este salariul imens cerut cluburilor care erau interesate, majoritatea din Premier League.

Când a văzut oficializarea prelungirii înțelegerii lui Neymar, Kylian Mbappe s-ar fi enervat foarte tare și ar fi mers la cei din conducerea clubului pentru a le cere explicații, scrie Sport.es. Șefii clubului i-au transmis francezului că Neymar și-a prelungit, practic, singur contractul, fără a fi nevoie de acordul clubului, pentru că respectiva clauză îi permitea asta.

În discuțiile dintre Kylian Mbappe și club ar fi fost adusă în discuție ”ruperea” contractului lui Neymar, ceea ce s-a dovedit a fi imposibil de făcut pentru că ar fi presupus costuri imense, în urma cărora PSG nu ar mai fi respectat fair-play-ul financiar.

Kylian Mbappe ar fi cerut să fie lăsat să plece de la PSG încă din perioada de mercato din iarnă.

Pe lista posibilelor destinații nu sunt multe nume, având în vedere costurile pe care le-ar presupune mutarea. ”Veșnica” Real Madrid ar fi o opțiune pentru Kylian Mbappe, dar pe listă s-ar mai afla și Liverpool.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: