Șeful MoldovaGaz, despre riscurile volumelor reduse de gaze naturale în noiembrie: În luna curentă nu a fost atât de critică situația

Moldova nu primește întregul volum de gaze naturale, necesar pentru consumul intern, după ce Gazprom nu a oferit un răspuns pozitiv la solicitarea părții moldovenești în acest sens. Președintele MoldovaGaz spune că lipsa celor 30% din volume ar putea crea probleme în noiembrie, lună când crește consumul interne simțitor.

Foto: Rețele de gaz

„Consider că aici este un element de înțelegere între acționari. Mă refer la protocolul semnat în 2021 între Guvern și Gazprom.

Mă refer la discuțiile și obligațiile pe care nu le-am executat la timp. Cred că aici e vorba despre audit și despre acordul cu datoriile.

Da, este această reducere de volume, nu e critică pentru luna octombrie, timpul de afară și consumul e mai moderat și mai scăzut față de anii precedenți.

Dar noi trebuie să soluționăm probleme importante - să recunoaștem că trebuie să achităm la timp și un acord de reglementare a acestor datorii. Aceste momente nu s-au executat, a fost mai întâi termenul de 1 mai și cred că este posibilitatea să fie aceste volume majorate în cazul în care părțile, respectiv, MoldovaGaz, Gazprom, Guvernul se înțeleg pe partea ce ține de contract - acordul cu datoriile, lucrăm și asupra acestuia la moment”, a declarat Vadim Ceban la Cutia Neagră de la TV8.

Gazprom a confirmat doar parțial volumele de gaze naturale pentru Moldova, solicitate pentru luna octombrie. „Se repetă situația de anul trecut, când volumele au fost reduse cu 30%, doar că acum avem un contract semnat”, a comentat, la rândul său, ministrul moldovean al Infrastructurii.

Concernul rus a avertizat Moldova să respecte contractul și să facă achitările pentru gazele achiziționate în termenii stabiliți, în caz contrar, acesta își rezervă dreptul de a rezilia contractul.

În plus, Gazprom cere achitarea datoriilor de peste 700 milioane de dolari, acumulate din 1994 până în 2016. Acestea urmau să fie supuse unui audit internațional până în luna mai 2022, dar, din cauza războiului din Ucraina, nicio companie internațională nu a depus dosarul de participare la audit. Astfel, termenul auditului a fost extins.


Pub