image
Sursa foto: Profimedia

Rușii și bielorușii pot să joace la Australian Open! Clarificări privind situația lui Novak Djokovic

Directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, a anunţat, miercuri, că sportivii din Rusia şi din Belarus vor putea participa la ediția din 2023 a competiției.

În plus, Tiley a oferit informații despre situația sârbului Novak Djokovic, care n-a putut să joace la Australian Open 2022, întrucât nu este vaccinat împotriva COVID-19.

Autorităţile din tenis au interzis participarea sportivilor ruşi şi bieloruşi la competiţiile internaţionale pe echipe, după izbucnirea războiului din Ucraina, însă le-au permis să concureze la turneele din circuitele ATP și WTA.

Organizatorii de la Roland Garros şi US Open le-au permis ruşilor şi belaruşilor să concureze ca sportivi neutri, în 2022. Wimbledon a interzis participarea sportivilor din cele două ţări.

"În acest moment, jucătorii din Rusia şi Belarus sunt eligibili să joace la Australian Open. Singura diferenţă este că ei nu pot reprezenta Rusia, nu pot arbora steagul Rusiei. Ei nu pot participa la nicio activitate, cum ar fi intonarea imnului, şi ei trebuie să joace ca jucători independenţi sub nume neutru. Dar ei sunt bineveniţi la Australian Open în ianuarie", a precizat Tiley.

În ceea ce priveşte participarea sârbului Novak Djokovic, de nouă ori învingător în primul Grand Slam al anului, oficialul australian a precizat că el este de asemenea eligibil, cu condiţia de a obţine anularea interdicţiei la viză, ca urmare a deportării lui din ianuarie.

Campionul sârb a fost expulzat din Australia din cauză că nu era vaccinat contra COVID-19 şi a primit o interdicţie la viză timp de trei ani, dar noul guvern federal poate anula această decizie.

Tiley a spus că nu a avut niciun contact cu guvernul în privinţa lui Djokovic şi că organizatorii Australian Open nu pot face lobby în numele sârbului: ''În acest moment... Novak şi guvernul federal trebuie să rezolve această situaţie şi apoi noi vom urma orice instrucţiune după aceea. Nu este o chestiune în care noi putem face lobby. Este o chestiune între cele două părţi şi în funcţie de rezultatul ei, noi i-am putea ura lui bun venit la Australian Open''.

Djokovic, care nu a jucat nici la US Open din lipsa documentelor de vaccinare, a spus luna trecută că aşteaptă ''ştiri pozitive'' de la autorităţile australiene.

În această săptămână, fostul ministru de Interne din Australia, Karen Andrews, aflată acum în opoziţie, s-a opus ridicării interdicţiei lui Djokovic la viză, susţinând că ''ar fi o palmă în faţă'' pentru australienii care s-au vaccinat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: