Ministrul Justiției cere Procuraturii să cerceteze „liderul politic și judecătorii” din dosarul examinat de CEDO: Riscăm daune de 3 mil euro

Mininsterul Justiției, Sergiu Litvinenco anunță că va sesiza Procuratura în vederea investigării circumstanțelor descrise în hotărârea Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care Moldova ar putea fi obligată să achite peste 3 milioane de euro daune materiale. „Voi depune o sesizare la PG și sper că procurorii vor examina implicarea fostului politician”, a declarat Litvinenco.

Foto: UNIMEDIA
„În Hotărârea de ieri, în cauza Theo National Construct vs. Republica Moldova, CEDO a conchis că hotărârile adoptate de către judecătorii moldoveni au fost abuzive. CEDO a descris în detaliu cum materialele unui dosar au fost manipulate, pentru a face posibilă adoptarea unei soluții judiciare în favoarea unei persoane. Ca urmare a acestui abuz, Republica Moldova riscă să achite despăgubiri de câteva milioane de euro.

Interesant este că Hotărârea CEDO a fost adoptată cu vot unanim, adică niciunul din cei 7 judecătorii ai CEDO nu a avut dubii cu privire la textul hotărârii, ceea ce confirmă implicit cât de evident a fost abuzul. Având în vedere votul unanim în favoarea hotărârii, contestarea ei nu cred că are șanse de succes.

Voi sesiza de îndată procuratura în vederea investigării circumstanțelor descrise în hotărârea CEDO și sper că această investigație va fi efectuată în mod prioritar. De asemenea, sper că procurorii vor examina implicarea atât a fostului politician, cât și a tuturor judecătorilor care au adoptat hotărâri, dar și a altor persoane implicate. Anume aceștia și nu contribuabilii onești trebuie să plătească pentru daunele aduse”, a menționat Sergiu Litvinenco.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat marți, 11 octombrie, o hotărâre cu privire la fondul cauzei Theo National Construct SRL v. Republica Moldova. Curtea a declart că procedurile în cadrul cărora au fost adoptate deciziile care au vizat compania reclamantă cu sediul în România, a cărei activitate de bază se referă la construcția și reparația drumurilor, s-au desfășurat într-un mod arbitrar și vădit nerezonabil, potrivit unui rezumat al Direcției agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al R. Moldova.


Pub